Galaxy A82 apare în baza de date Google cu procesor high-end de la Qualcomm

02.04.2021
Galaxy A82 apare în baza de date Google cu procesor high-end de la Qualcomm

Samsung are deja o gamă aproape completă de dispozitive mid-range în familia Galaxy A din 2021, însă se pare că vom mai primi cel puțin un model, superior celor deja disponibile. Este vorba despre ceea ce pare a fi un Galaxy A82, care ar putea fi, pentru prima dată, echipat cu un chipset din gama high-end, chiar dacă nu obligatoriu unul recent. Acesta ar putea fi în consecință cel mai puternic Galaxy A de până acum.

Google listează Galaxy A82 în consola sa de dezvoltare

Consola de dezvoltare de la Google dezvăluie de multe ori dispozitive înainte ca acestea să fie anunțate în mod oficial. Același lucru s-a întâmplat și cu noul Galaxy A82 de la Samsung, care, aparent, nu este foarte departe de o dezvăluire oficială. Acesta ar putea fi primul model Galaxy A din seria 8 din ultimi doi ani, modelul A80 cu o cameră rotativă fiind cel mai recent model de acest gen. Consola Google listează acest model drept „Galaxy Quantum2” și listează câteva dintre specificațiile sale hardware și software.

Galaxy A82 ar trebui să fie vârful de gamă al seriei mid-range de la Samsung, încă acesta ar putea fi considerat chiar un telefon high-end, având în vedere că este listat în sistemul Google cu un chipset Snapdragon 855+, un model de top din 2019. Restul configurației este mai degrabă aliniat la gama mid-range, cu 6 GB memorie RAM și un ecran Full HD+.

Cum era de așteptat, telefonul va fi livrat cu Android 11, iar sistemul de camere nu se va depărta foarte mult de cel al variantelor mai ieftine din gama Galaxy A, cu un senzor principal de 64 megapixeli. Ce putem ști cu siguranță este că telefonul nu va mai folosi o cameră rotativă, întrucât în fotografie telefonul apare cu un ecran perforat, în care este integrată o cameră frontală.

Având în vedere că modelul Galaxy A72 ajunge la un preț de 449 euro, probabil că un model Galaxy A82 cu un procesor mai puternic va fi poziționat cu cel puțin 50 de euro mai sus în oferta companiei.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult