Galaxy A90, primul smartphone Samsung cu cameră foto retractabilă, apare în imagini neoficiale

06.02.2019
Galaxy A90, primul smartphone Samsung cu cameră foto retractabilă, apare în imagini neoficiale

Dacă în vremurile de început ale pieţei smartphone, sud-coreenii de la Samsung se inspirau aproape exclusiv de la rivalul Apple, acum lucrurile par să fi luat o turnură greu de anticipat acum câţiva ani. Producătorii smartphone din China au preluat iniţiativa, venind cu concepte îndrăzneţe design şi inovaţii care apar ulterior şi în produsele brandurilor occidentale.

Lansat la jumătatea anului 2018, Vivo NEX S a fost primul smartphone all-screen echipat cu cameră foto retractabilă, senzor de amprente sub ecran şi tehnologie de redare a sunetului prin sticla ecranului. Cu peste şase luni întârziere, Samsung preia acest concept de design şi îl îmbunătăţeşte, Galaxy A90 primind tehnologii premium din arsenalul companiei sud-coreene.

Susţinut deocamdată doar cu zvonuri, constând în randări neoficiale şi câteva detalii despre caracteristicile tehnice, Galaxy A90 ar urma să ofere un ecran Samsung de calitate premium, acoperind 92% din partea frontală a telefonului. Decupat după conturul carcasei, ecranul are doar o ramă îngustă la partea de jos şi integrează senzorul de amprente.

Este posibil ca Samsung să lase o mică perforaţie pentru casca audio pe muchia îngustă rămasă deasupra ecranului. Însă soluţie mai elegantă ar fi redarea sunetului prin sticla ecranului, cum întâlnim deja la produsele competiţiei.

Spatele carcasei lui Galaxy A90 ar urma să păstreze un design mai convenţional, aliniat seriei de telefoane Galaxy S10, cu trei camere foto grupate pe verticală şi flash LED.

Mai multe informaţii despre Galaxy A90 şi alte modele de telefoane Samsung pregătite pentru debut în prima jumătate a acestui an vom afla din cadrul expoziţiei MWC 2019, organizată spre finalul acestei luni.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult