Galaxy Note 8 ar putea fi cel mai scump telefon Samsung de până acum

Galaxy Note 8 ar putea fi cel mai scump telefon Samsung de până acum

După un Galaxy S8 foarte bine vândut în ciuda faptului că este sesizabil mai scump decât predecesorul Galaxy S7, Samsung ar putea repeta  încă odată limitele pieţei de telefoane premium lansând cel mai scump smartphone Galaxy de până acum.

Potrivit ultimelor zvonuri, preţul de 850 dolari cerut de Samsung pentru modelul Galaxy S8 Plus ar putea fi surclasat cu o marjă considerabilă de Galaxy Note 8, aşteptat să fie lansat cu preţul de aproape 1000 dolari în Statele Unite, sau 999 euro pentru cumpărătorii europeni. Preţul piperat ar avea menirea să amortizeze costul de fabricaţie mărit pentru modelul Note 8, păstrând totodată o marjă de profit generoasă pentru producătorul Samsung.

În schimbul sumei plătite, cumpărătorii cu buzunare adânci se vor alege cu ceea ce în esenţă este o versiune supradimensionată a lui Galaxy S8, Note 8 dispunând de ecran Super AMOLED de 6.3” curbat pe ambele laturi şi o configuraţie centrată în jurul chipsetului Snapdragon 835 sau Exynos 8895, ajutat cu 6GB memorie RAM.

Lista dotărilor este completată cu senzor de amprente, nelipsitul accesoriu S Pen şi un sistem dual camera la partea din spate, prevăzut cu zoom optic. Toate acestea ar urma să fie susţinute cu ajutorul unui acumulator de 3300 mAh.

Galaxy Note 8 ar putea fi dezvăluit la începutul toamnei, însă există zvonuri prind posibila devansare a datei de lansare pentru luna august, Samsung punând astfel presiune pe competiţie pentru captarea atenţiei fanilor.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro, Go4games.ro și Apropotv.ro. Are 15 ani de experienţă în presa centrală şi a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro ... citește mai mult
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult