Galaxy Note 9 şi iPhone XS, puse faţă în faţă într-un test de autonomie a bateriei

15.10.2018
Galaxy Note 9 şi iPhone XS, puse faţă în faţă într-un test de autonomie a bateriei

Acumulator de capacitate mărită, sau configuraţie hardware/software mai eficientă din punct de vedere al consumului de energie?

Apple pare că a mizat totul pe avantajele procesului de fabricaţie pe 7nm, pe care este bazat chipsetul A12 Bionic, sperând ca împreună cu versiunea de iOS bine optimizată să scoată cât mai mult din acumulatorul de 3174 mAh. Însă testele menite să imite condiţii practice de utilizare arată altceva, anume că modelul iPhone XS are toate şansele să capituleze mult înaintea rivalului Galaxy Note 9, în condiţiile unui regim de utilizare cu adevărat solicitant.

Înarmate cu cele mai noi tehnologii ale momentului, Galaxy Note 9 şi iPhone XS reprezintă tot ce are mai bun de oferit piaţa smartphone în anul 2018, sau cel puţin aşa ar trebui să fie. În practică, autonomia bateriei continuă să fie o problemă chiar şi la gama high-end, pentru care nici un producător smartphone nu pare să fi găsit o soluţie definitivă.

Degeaba ai la dispoziţie cele mai avansate tehnologii, dacă smartphone-ul tău nu apucă finalul zilei în stare de funcţionare. Pornind de la această filozofie, Samsung a ales pentru flagship-ul Galaxy Note 9 un acumulator de 4000 mAh, nu foarte mare dacă ne raportăm la statura telefonului, dar suficient pentru a funcţiona ca plasă de siguranţă în zilele când ne folosim mai mult de funcţiile telefonului mobil. În schimb, Apple pare să strecurat un acumulator care favorizează latura estetică a lui iPhone XS, pierzând însă pariul făcut pe eficienţa componentelor hardware folosite.

Testate cu stil, folosind un braţ robotizat care imită mişcările unui utilizator în carne şi oase, Galaxy Note 9 şi iPhone XS au dost trecute prin sesiuni de jocuri, navigare web şi apeluri telefonice, totul pentru a demonstra cât de mult ne putem baza pe ultimul flagship Apple, respectiv Samsung. Răspunsul a venit după numai 8 ore, când acumulatorul lui iPhone XS şi-a terminat rezerva de energie. În schimb, Galaxy Note 9 mai avea încă 37% rezervă rămasă în acumulatorul său de 4000 mAh, suficient pentru ca proprietarul său să nu aibă nicio emoţie la venirea serii, sau poate nici în dimineaţa următoare.

Aspect esenţial pentru orice smartphone, autonomia bateriei pare să fi rămas pe plan secund la modelul iPhone XS, Apple punând prea mult accent pe aspectul estetic.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult