Galaxy Note10 ar putea adopta un design mai curbat şi un display decupat pe centru

03.05.2019
Galaxy Note10 ar putea adopta un design mai curbat şi un display decupat pe centru

Galaxy Note10 va fi telefonul care va completa viziunea celor de la Samsung pentru noul design adoptat odată cu Galaxy S10. Desigur, acesta nu va fi foarte diferit în termeni hardware, însă va oferi o serie de schimbări subtile la nivel de design şi capabilităţi, aşa cum s-a întâmplat şi în anii precedenţi. Cele mai recente zvonuri despre Note10 sugerază că acesta ar putea fi semnificativ mai „curbat” şi că ar putea adopta un design simetric.

După lansarea Galaxy Note Edge şi Galaxy S6 Edge, Samsung a început să reducă dimensiunea curburii ecranului de pe smartphone-urile sale de top. În special pe seria Note, ecranul este doar subtil curbat la margini, pentru a oferi o experienţă de utilizare mai comodă, anumite elemente de pe ecran afişate la margine fiind oricum greu de apăsat chiar şi cu o curbură redusă. Conform UniverseIce, un leaker care a oferit detalii care au fost confirmate despre telefoane nelansate în trecut, noul Galaxy Note10 de la Samsung va fi mai „rotunjit”.

Galaxy S10 a păstrat marginile mai puţin curbate pe lateralele ecranului de la Note9 de anul trecut, folosindu-se de curbură pentru a masca aproape complet marginile negre din jurul display-ului. Note10 ar putea adopta însă un design mai curbat, probabil pentru a putea fi folosit mai confortabil cu o singură mână. Nu trebuie să uităm că există zvonuri despre un Galaxy Note10 „Pro”, cu ecran mai mare. Un ecran curbat la margini ar putea permite atingerea mai confortabilă a elementelor de pe ecran care sunt opuse părţii în care ţii telefonul.

De asemenea, UniverceIce a mai spus în trecut că modelul „Da Vinci”, numele de cod pentru Galaxy Note10, va fi un telefon „simetric”. Acest lucru ar putea însemna că decupajul din ecran pentru camera foto frontală, care a fost poziţionat în colţul din dreapta-sus pe modelele S10, ar putea fi mutat pe centru. Practic, Galaxy Note10 ar putea avea un „notch” fără a decupa ecranul complet în partea de sus.

Momentan nu avem fotografii oficiale sau neoficiale cu telefonul, deci va trebui să mai aşteptăm câteva luni până când vom vedea dacă aceste detalii vor fi sau nu confirmate. Lansarea lui Galaxy Note10 ar putea avea loc în luna august.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult