Galaxy Note10 ar putea fi disponibil şi într-o versiune cu ecran mai mic

03.04.2019
Galaxy Note10 ar putea fi disponibil şi într-o versiune cu ecran mai mic

Samsung a lansat gama Galaxy S10 la începutul lunii trecute, aceasta fiind cea mai diversă serie de telefoane high-end pe care compania a lansat-o până în prezent. Se pare însă că decizia de a lansa nu mai puţin de patru variante de S10 va influenţa şi viitorul phablet-ului Galaxy Note10, care ar putea fi acum dezvoltat în două variante, cu display-uri de dimensiuni diferite.

Publicaţia sud coreeană The Bell sugerează că Samsung pregăteşte o variantă mică şi una mare pentru Galaxy Note10, cel puţin pentru piaţa din Europa. Versiunea mare ar putea fi foarte similară cu Galaxy S10 5G, cu ecran de 6,7”, întrucât un dispozitiv cu mult mai mare deja ar fi greu de utilizat chiar şi de către cei care preferă ecranele foarte mari, în timp ce o variantă mai mică, apropiată probabil de dimensiunile lui S10+, ar ocupa treapta inferioară.

Dacă punem însă în perspectivă aceste dimensiuni, Galaxy S10+ vine cu ecran de 6,4”, adică o diagonală la fel de mare precum Galaxy Note9 de anul trecut, dar cu o ramă mult mai subţire deasupra şi sub ecran. Practic, Galaxy Note10 într-o variantă mai mică ar fi evoluţia directă a lui Note9, în timp ce un Note10+ ar putea ocupa o nouă treaptă în gama de phablet-uri de la Samsung. Având în vedere că Galaxy Note9 s-a lansat la un preţ de 1.000 euro, probabil că Note10+ va depăşi semnificativ acest prag.

Probabil că succesul modelului S10e are de asemenea o influenţă asupra gamei de produse Galaxy de la Samsung, demonstrând că încă există cerere pentru smartphone-uri cu ecrane plate mai mici, atât timp cât acestea sunt la fel de performante precum cele cu ecrane mari. Faptul că va exista un Note10 mai mic nu îi limitează capabilităţile, telefonul fiind în continuare echipat cu un S-Pen pentru cei interesaţi de funcţiile de productivitate.

Da, un ecran mai mare oferă spaţiu mai mult pentru a desensa sau scrie, însă nu toţi utilizatorii pot ţine în buzunare sau în geantă un smartphone aproape la fel de mare precum o tabletă.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult