Galaxy S24 și S24+ vor primi o dotare S23 Ultra, care poate spori autonomia bateriei

02.08.2023
Galaxy S24 și S24+ vor primi o dotare S23 Ultra, care poate spori autonomia bateriei

Deși, nu implică în mod automat și creșterea rezoluției peste nivelul FHD+, s-ar părea că viitoarele modele Galaxy S24 și S24+ vor primi o dotare rezervată până acum doar modelelor flagship, are ar putea îmbunătăți în mod sesizabil autonomia bateriei.

Este vorba despre tehnologia LTPO, cea care permite comutarea ecranelor AMOLED într-o rată de refresh mult inferioară, de până la 1Hz, conservând astfel autonomia bateriei prin suspendarea aproape completă a împrospătării imaginii. Cel puțin, atât timp cât conținutul ecranului nu suferă modificări.

Spre exemplu, ecranele Low-Temperature Polycrystalline Oxide (LTPO) consumă semnificativ mai puțină energie în perioadele când este afișat doar ecranul Homescreen, sau orice meniu static al uneia dintre aplicațiile active. Însă principalul avantaj este că actualizarea imaginii poate fi oricând reluată la viteză de 120Hz și peste, atunci când este nevoie.

Cert este că Samsung folosește tehnologia LTOP încă de pe vremea seriei Galaxy S21 Ultra, însă a amânat pe criterii de costuri preluarea acesteia și pentru alte modele Galaxy S. Pur și simplu, seria Ultra avea marje de profit suficient de mari pentru acoperirea acestei „extravaganțe”. Astfel, Galaxy S21 și S21 Plus au fost omise, la fel și seriile din generația S22 și S23, chiar dacă rata de refresh maxim suportată era altfel identică celei selectabile pe modelele Ultra.

Totuși, înainte de a ne entuziasma foarte tare, trebuie spus că ecranele LTPO reprezintă doar o parte din aportul de inovație rezervat telefoanelor-flagship, alte detalii precum camera Periscope cu zoom optic 10X și capabilitățile extinse la partea de software (ex. cele legate de accesoriul S Pen) rămânând exclusive Galaxy S24 Ultra.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News