Google plănuiește să saboteze vânzările iPhone SE cu un Pixel 4a mai ieftin

15.05.2020
Google plănuiește să saboteze vânzările iPhone SE cu un Pixel 4a mai ieftin

Așteptat pentru lansare la începutul lunii iunie, Pixel 4a ar putea fi cel mai ieftin telefon Pixel de până acum, Google găsind motivația de a tăia drastic prețurile, în speranța de a atrage o pare dintre fanii Apple rămași indeciși în privința modelului iPhone SE.

Cu performanțele demonstrate deja, în mod neoficial, Pixel 4a primește acum și o listă de prețuri conform căreia modelul cu dotări „de bază” va putea fi obținu pentru doar 299 dolari.

Potrivit zvonurilor inițiale, Pixel 4a urma să aibă un preț cu pornire de la 399 dolari, exact ca rivalul iPhone SE. Această strategie de marketing era însă lipsită de logică, Google având toate motivele să submineze pretențiile Apple de a păstra eticheta de brand premium, chiar în timp ce lansează un iPhone încadrat la gama de buget.

În noua variantă, Pixel 4a va costa mai puțin decât cel mai ieftin iPhone, modelul cu 128 GB stocare internă pornind cu prețul de 349 dolari, în timp ce varianta cu 64GB ar putea să coste doar 299 dolari.

Configurația ar urma să fie centrată în jurul chipsetului Snapdrgon 730, ajutat cu 6GB memorie RAM. Pe lista dotărilor mai intră un ecran OLED de 5.8” cu rezoluție FHD+, cameră principală de 12.2MP și cameră frontală de 8MP.

Avântul Google se bazează pe succesul predecesorului Pixel 3a, de asemenea oferit cu un preț „agresiv” care a impulsionat cifrele de vânzări. Nu același lucru poate fi spus despre vârful de gamă Pixel 4, a cărui lansare a fost primită cu mult mai puțin entuziasm. Astfel, versiunea low-cost Pixel 4a ar putea fi soluția perfectă pentru resuscitarea vânzărilor în actualul context economic global.

Având în vedere potrivirea de date cu lansarea primei versiuni publice Android 11 Beta, programată pentru data de 3 iunie, este posibil ca Google să opteze pentru contopirea celor două evenimente. Astfel, am putea să aflăm mai multe detalii despre seria Pixel 4a chiar de la evenimentul de prezentare Android 11 Beta, așteptat să fie organizat în formă exclusiv online.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult