Google se gândeşte la telefoane cu ecran ce poate fi derulat din spate

Google se gândeşte la telefoane cu ecran ce poate fi derulat din spate

Google a patentat o invenţie ce presupune instalarea de butoane şi chiar o interfaţă touch pe spatele telefonului mobil. Un dispozitiv astfel utilat va putea fi controlat fără să atingem suprafaţa ecranului, blocând vizibilitatea.

Google se gândeşte la telefoane cu ecran ce poate fi derulat din spate

Cu noua invenţie, activităţile repetitive cum este derularea paginilor web sau răsfoirea colecţiei de poze sunt îndeplinite folosind chiar mâna cu care ţinem telefonul, alunecând degetele pe spatele carcasei. După cum arată şi schiţa descriptivă ataşată aplicaţiei pentru patent, comenzile sunt aplicate plimbând degetul arătător pe o suprafaţă sensibilă la atingere, poziţionată în spatele ecranului.

Pentru a reduce şansele interpretării unor comenzi false, rezultate din manevrarea telefonului sau transport, aplicaţia pentru patent menţionează şi un sistem capabil să verifice dacă atingerea suprafeţelor de control este potrivită pentru iniţierea unei comenzi. Spre exemplu, dacă degetele sunt poziţionate de-a lungul carcasei, sprijinind spatele telefonului, suprafeţele de control auxiliare sunt dezactivate iar telefonul este controlat doar cu ecranul touch.

Un patent similar a fost înregistrat şi de Apple în anul 2006, dar cu aplicaţii în sfera tabletelor. În descrierea ataşată, Apple menţionează două mâini care ţin un dispozitiv de forma unei tablete, cu puncte de contact pe ambele laturi ale carcasei.

În timp ce patentarea acestor invenţii nu garantează şi folosirea lor pentru o nouă generaţie de produse, perspectiva unui telefon mobil care să poată fi controlat din mişcări naturale, aplicate fără a incomoda vizibilitatea ecranului, nu pare deloc exagerată şi ar putea fi un atu important pentru compania care aduce pe piaţă o implementare într-un produs comercial.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult