Hands-On Oppo Find N2 și N2 Flip la MWC 2023. VIDEO

27.02.2023

La Mobile World Congress, la standul Oppo, am găsit un telefon care urmează să se lanseze foarte curând și în România: Oppo Find N2 Flip, noul telefon pliabil de la Oppo, care va veni pentru prima dată și în Europa, după ce a debutat în China în decembrie anul trecut.

Find N2 Flip este un concurent pentru Galaxy Z Flip4, cu ecran exterior mai mare

Acesta este un telefon pliabil de tip clamshell. Asta înseamnă că va intra în concurență directă cu modelul Flip de la Samsung și cu Motorola RAZR. Toate aceste modele sunt similare în design și construcție. Ecranul exterior îl scoate puțin în evidență față de Samsung, care are un ecran mai mic, iar față de Motorola, este pe format diferit, cu orientare portret, în timp ce Motorola are un ecran mai lat.

Pe ecranul exterior putem vedea că interfața este destul de simplă și ușor de înțeles și navigat. Practic avem o înșiruire de widgeturi, cu ecranul principal care afișează ora și data și procentul de baterie. Apoi avem funcțiile foto și video, practic scurtături către funcții ale camerei. De aici poți realiza clipuri video, fotografii sau cadre noi folosind modul portret.

Oppo Find n2 flip front

De asemenea, avem un widget de vreme, un timer pentru alarme rapide și calendarul. Acestea sunt widget-urile standard care vin setate din fabrică, dar probabil vor exista și multe alte opțiuni. Interfața este cea clasică, de la Oppo, adică ColorOS, care este aplicat peste Android.

Oppo folosește o funcție similară cu Flex Mode la Samsung, în special în aplicația de cameră, unde poți vedea, pe ambele ecrane simultan ceea ce „vede” camera. Astfel, și cel care este fotografiat poate vedea cadrul final în timp ce acesta este realizat. Un lucru interesant la construcția acestui telefon este faptul că se închide complet.

oppo find n2 flip back

N2 Flip este un telefon care se pliază complet, asta datorită unei balamale cu un design mai simplu, spune Oppo. Aceasta permite închiderea ecranului în formă de picătură de apă la interior. Acest lucru permite atât închiderea completă, dar și realizarea unei cute mai puțin vizibile. Nu pot să spun că nu o văd deloc, mai ales dacă bate lumina dintr-un anumit unghi, dar la atingere este aproape insesizabilă.

Și în timp ce îl folosești, din față, nu prea se vede deloc. Doar atunci când ecranul este închis sau este un background negru poți vedea cuta pe Find N2 Flip. Acesta urmează să se lanseze și în România în curând și probabil că va avea un preț de telefon premium. Acesta va deveni cumva telefonul flagship de la Oppo pentru Europa, pentru că nu cred că vom vedea și modelele Find X în această regiune.

Oppo find n2 flip hasselblad

Interesant este și faptul că acest model, Flip, primește camere cu tehnologie de la Hasselblad. Aceasta este o caracteristică a telefoanelor Oppo și OnePlus și putem vedea inclusiv acel mod XPAN care face fotografii pe format ultra wide.

Spre diferență de alte telefoane de tip flip, acest model vine cu un chipset de la MediaTek, nu cu Qualcomm.Este vorba despre Dimensity 9000+. Expusă era versiunea cu 8 GB memorie RAM. Cipul de procesare a imaginii MariSilicon X de la Oppo este un model proprietar care face doar procesare de imagini cu AI, ceva ce vedeam doar pe flagship-uri Oppo Find X anterior. De asemenea, capacitatea bateriei de 4.300 mah a telefonului este mai mare decât cea a altor modele de tip flip din piață.

Find N2 este modelul pe format Fold, care nu vine în Europa

Pe lângă modelul N2  Flip, avem și modelul Find N2 standard. Acesta este practic continuarea lui Oppo FindN, pe care l-am și testat anul trecut. Veți găsi review-ul acelui dispozitiv pe site,  cu impresiile la prima mână. Acela nu este tocmai un review complet, pentru că acel dispozitiv nu a venit prea oficial în Europa. Acesta folosea softul chinezesc și chiar și modelul Oppo Find N2 prezentat la Mobile World Congress era afișat tot în versiunea de China, fără servicii Google și toate cele. Acesta un dispozitiv foarte similar cu cel de anul trecut, dar este parcă puțin mai subțire și asta îl face și mai ușor de purtat în buzunar față de modelele de la Samsung pe acest format.

oppo find n2 fold

N2 are, de altfel, și un ecran semnificativ mai mic decât Fold, cu diagonală de 7,2 inci. Iar ecranul exterior are un format mult mai ușor de utilizat, inclusiv cu o singură mână. Practic, este cât un telefon de dimensiuni mai mici, cu un ecran de 5,4 inci.

Configurația acestui model este bazată pe procesorul Snapdragon 8+ Gen 1, deci generația precedentă de chipset-uri, spre diferență de telefoanele de top din acest moment. O capacitatea bateriei de 4.520 este destul de mare pentru un pliabil de aceste dimensiuni. Trebuie să ținem minte că inclusiv modelele pliabile cu ecrane mai mari au o capacitate similară sau chiar mai mică în anumite cazuri.

oppo find n2 back

Și camera acestuia este bazată pe tehnologie Hasselblad și cu procesorul MariSilicon X pentru procesare foto.

Poate că pe viitor Oppo va veni cu acest model sau cu un model Find N3 sau N4 în viitor, care să concureze cu adevărat cu modelele de la Samsung, Xiaomi sau alți producători care au mai adus astfel de modele pe piață.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult