Honor Magic3 va fi primul telefon „IMAX Enhanced”

11.08.2021
Honor Magic3 va fi primul telefon „IMAX Enhanced”

Parteneriatele producătorilor de smartphone-uri cu brand-uri recunoscute în domeniul foto au început să apară din ce în ce mai des în ultima vreme. După ce am văzut telefoane cu sisteme foto realizate în parteneriat cu Zeiss, Leica sau Hasselblad, a venit momentul să vedem și o cameră realizată în parteneriat cu un brand imens din domeniul cinematografiei. Honor, brand proaspăt eliberat de sub conducerea Huawei, anunță un parteneriat cu IMAX pentru camera foto de pe noul său flagship, Honor Magic3.

Honor va face un parteneriat cu IMAX pentru modelul Magic3

Anunțul oficial al lui Honor Magic3 ar trebui să aibă loc mâine, 12 august, însă deja știm destul de multe despre noul dispozitiv. Știm că va fi un dispozitiv high-end din toate punctele de vedere, cu hardware de top și o cameră cu senzori multipli, care se presupune că va fi foarte performantă și competitivă în piață. Se pare însă că în loc să pună accent pe capabilitățile de fotografiere, Honor va încerca să îmbunătățească în special capabilitățile video ale telefonului printr-un parteneriat cu IMAX.

IMAX este un brand care tradițional nu face foarte multe astfel de parteneriate. Există puține televizoare sau proiectoare care sunt certificate IMAX Enhanced. Acelea ar trebui în teorie să fie capabile să redea conținutul la o calitate cât mai apropiată de cea a proiectoarelor IMAX, compatibile cu tehnologii HDR și cu sunetul în format DTS, proprietar companiei.

honor imax enahced

Honor Magic3 va fi astfel primul telefon IMAX Enhanced din lume, care probabil că va primi și câteva funcții video speciale pe baza acestui parteneriat.

Momentan nu știm exact ce capabilități foto și video va oferi Honor Magic3. Am văzut până în prezent doar o fotografie cu telefonul fără husă, care dezvăluie un sistem foto rotund, cât și o fotografie cu telefonul într-o husă, care prezenta cinci orificii pe partea din spate, sugerând că vom avea de a face cu un sistem cu senzori multipli, chiar dacă nu fiecare ar putea fi obligatoriu folosit pentru a capta imagini. Ar putea apărea senzori laser, camere de adâncime sau alte elemente care să asiste la realizarea de fotografii.

sursa: GSM Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult