Honor Magic5 Pro review: fotografie de top și design premium. VIDEO

27.04.2023

Dacă în anii trecuți doar Samsung era printre producătorii de smartphone-uri care bifau cam toate cerințele pentru un flagship de top, în 2023, mai multe companii au început să se apropie. Honor este unul dintre producătorii care dorește să se afirme în zona high-end, după revenirea pe piața internațională de anul trecut, iar noul Magic5 Pro pare să integreze tot ceea ce este necesar pe un smartphone de top în 2023. Dacă își atinge sau nu potențialul, veți afla în acest articol.

Honor Magic5 Pro are un design construit în jurul camerei imense de pe spate

Cam toate telefoanele din zona de high-end sunt acum concentrate pe performanța camerelor foto, iar Honor Magic5 Pro ia acest lucru foarte în serios. Întregul design al capacului de pe spate este concentrat pe modulul de cameră, încadrat într-o insulă rotundă, care încadrează cele trei obiective într-un triunghi echilateral. Sticla de pe spate este mată pe varianta de culoare verde și se curbează elegant către insula camerelor. Poziționarea centrală a acestui imens modul ajută la stabilitate ridicată atunci când este pus pe masă, dar dimensiunea modulului, care iese semnificativ de mult în relief, este însă un dezavantaj. Telefonul este mai greu în partea de sus, ceea ce face balansarea lui în utilizare mai dificilă, mai ales la utilizare cu o singură mână.

Honor Magic5 Pro back handheld

Nici măcar husa din pachet nu va putea ascunde acest imens modul de cameră. De altfel, nu este una foarte premium, ci doar minimum necesar pentru o protecție de bază: o husă din silicon transparent. Este bine măcar că este inclusă, întrucât telefoanele de top din ultima vreme au cam început să renunțe la accesorii. Honor oferă chiar și un încărcător de priză alături de Magic5 Pro, dar din păcate este unul cu mufă USB-A și încărcare SuperCharge proprietară. Este interesant însă că tehnologia de încărcare încă este compatibilă cu încărcarea rapidă de la Huawei, pentru cei care au încă astfel de încărcătoare. Mă așteptam să văd însă o putere de încărcare mult mai mare pe acest model, având în vedere trendurile din piață. Honor pare să considere însă că 66W sunt de ajuns pentru majoritatea utilizatorilor. Pot spune că sunt de acord. Prefer o baterie care să reziste mai mult în timp decât una care se încarcă în doar 10-20 de minute.

Având în vedere că vorbim despre un fost brand Huawei, faptul că acest dispozitiv arată și se simte precum un telefon Huawei nu ar trebui să ne mire. Cele două companii au avut laboratoare de dezvoltare comune pentru mulți ani și au folosit cam aceleași tehnologii și procese de fabricație, iar acele cunoștințe au fost aplicate în continuare pentru telefoanele Honor. Atenția la detalii în construcție este astfel o „rămășiță” a vechii companii mamă, totul fiind lucrat cu mare atenție la detalii. Am apreciat în special faptul că rama metalică este puțin ieșită în relief față de panelurile din sticlă curbată pentru o prindere mai confortabilă în mână.

Honor Magic5 Pro case

Cu toată atenția la detalii însă, Honor nu a putut să se abțină să pună microfonul lângă slot-ul de cartele SIM. Pot deja să îmi imaginez cum unii utilizatorii vor încerca să deschidă acest slot împingând în microfon, mai ales când pe alte modele de telefoane orificiul este poziționat lângă slot. Se poate vedea însă că tăvița pentru SIM are garnitură din plastic, asta pentru că, Magic5 Pro oferă și ofere și rezistență la apă la standardul IP68.

Ecranul, printre cele mai performante din piață

Un element care nu pot spune că îmi place în mod special este decupajul dublu din ecran, poziționat în colț. Nu este nici notch, nici insulă dinamică. Măcar integrează un senzor 3D pentru deblocare facială avansată cu senzori dedicați. O singură cameră frontală, poziționată central ar fi fost cu siguranță de ajuns, întrucât deblocarea facială nu pare să fie atât de populară printre utilizatorii de Android, mai ales când există senzor de amprentă integrat în ecran.

Și este păcat că acest element de design strică aspectul unuia dintre cele mai performante ecrane de pe piață. Avem de a face cu un ecran imens, de 6,81” în diagonală, cu rezoluție non-standard, dar foarte înaltă, de 2.848 x 1.312 pixeli. Acesta este capabil de luminozitate la 1.800 nits, are refresh rate la 120 Hz și este echipat cu un sistem de dimming cu 2160 trepte. În teorie, acest sistem ar trebui să ofere o experiență de utilizare mai confortabilă, mai ales în lumină slabă, ecranul ajustând luminozitatea la valori mai mici decât alte telefoane pe modul automat.

Honor Magic5 Pro screen

Singura problemă pe care o am cu acest ecran este faptul că este curbat la margini și preia reflexii ale surselor de lumină din mediul înconjurător, iar anumite butoane sunt mai greu accesibile pe zona curbată. Apreciez însă faptul că Honor a aplicat din fabrică o folie peste ecran. Este un bonus binevenit.

Nici Magic5 Pro nu ține foarte bine în frâu performanța procesorului Snapdragon 8 Gen 2

Există puține opțiuni pentru producătorii de smartphone-uri care doresc să ofere performanță de top pe telefoanele lor. Snapdragon 8 Gen 2 pare să fie alegerea populară anul acesta, doar vivo apelând la alternative de la MediaTek în zona high-end. Totuși, există implementări bune și implementări slabe de Snapdragon 8 Gen 2, iar în cazul Honor avem de a face cu o implementare mai slabă.

Honor Magic5 Pro CoD

Asta nu înseamnă că telefonul nu ar fi performant. În testele de performanță putem vedea că Magic5 Pro este unul dintre cele mai performante dispozitive de pe piață, comparabil cu toate celelalte flagship-uri echipate cu același procesor. Problema este însă sistemul de răcire, care nu face față la sarcini susținute pe termen lung, în special în cazul jocurilor video. După testul de stres din 3DMark, acest model își păstrează aproximativ 35% din performanță, similar cu ceea ce am văzut și pe Xiaomi 13 Pro sau OnePlus 11. Și în cazul lui Honor Magic5 Pro, pentru a atinge performanța maximă este necesară activarea modului de performanță înaltă din setările de baterie, acțiune complet manuală, necesară de fiecare dată. Măcar pe ROG Phone 7, X-Mode intra singur când detecta un test sau un joc.

Testele fără modul de performanță înaltă limitează procesorul la puterea unui Snapdragon 8 Gen 1, procesor vechi de mai bine de un an, deja. Am putea argumenta că nu ai nevoie de performanța unui procesor high-end, poate nici în gaming, dar unele companii reușesc să țină în frâu mai bine degradarea performanței în sarcini complexe, iar altele nu, iar Honor se alătură astfel OnePlus și Xiaomi cu performanță susținută foarte slabă pe acest model de procesor.

Benchrmarks

  • AnTuTu – 1.207.613
  • Geekbench – Single-Core: 1.913 / Multi-Core: 4.993
  • 3DMark Wild Life Extreme – 3.679
  • 3DMark Wild Life Extreme Stress Test – Best loop: 3.688 / Lowest loop: 1.312 / Stability: 35.6%
  • PCMark – 15.085

Autonomia este bună, iar bateria vine cu capacitate ridicată

Foarte rar întâlnim telefoane care sunt echipate cu baterii care depășesc capacitatea de 5.000 mAh, iar Magic5 Pro este unul dintre ele. Nu vorbim despre un mare upgrade, ci doar de 100 mAh în plus, însă este de apreciat că Honor a folosit spațiul extra de la interior pentru a îmbunătăți autonomia. În China, telefonul este echipat cu o baterie și mai mare, de 5.450 mAh, pe bază de Silicon.

Honor Magic5 Pro charger

Ce avem noi în Europa este însă mai mult decât de ajuns pentru o zi și jumătate de utilizare intensă, chiar și cu ecranul setat la 120 Hz permanent și pe rezoluție înaltă. Încărcarea la 66W este mai lentă decât pe alte modele, dar ar trebui să alimenteze complet acumulatorul în mai puțin de o oră. Din păcate, încărcătorul de 66W nu poate fi folosit pentru a alimenta rapid și alte dispozitive, nefiind compatibil cu USB Power Delivery. Honor oferă și încărcare rapidă pe wireless, la 50W, dar doar cu încărcătoarele proprii, care trebuie cumpărate separat. Pe un încărcător wireless obișnuit, încărcarea este foarte lentă. Încărcarea wireless merge și în sens invers, și permite alimentarea de accesorii precum căști true wireless.

MagicOS este în continuare o „clonă” EMUI cu servicii Google

MagicOS 7.1 este un nume frumos, însă este clar că vorbim doar despre o alternativă la EMUI sau HarmonyOS de la Huawei. Interfața este aproape identică, cu ceea ce găsim pe dispozitivele Huawei și Honor nu pare să încerce să ascundă asta. Practic, dacă vrei experiența software Huawei, dar cu servicii Google din fabrică, ai acum opțiunea de a cumpăra Honor. Și nu vorbim doar despre elemente care erau prezente pe versiunile vechi de software, când cele două brand-uri erau încă „înfrățite”. Inclusiv elemente mai noi de interfață sunt aproape identice. De exemplu, Honor numește interconectarea de dispozitive din ecosistem Magic Ring, în timp ce Huawei numește aceeași funcție SuperDevice. Ambele fac același lucru, dar au nume diferite.

Honor Magic5 Pro Magicos

Fiind o „clonă” de EMUI, MagicOS seamănă în consecință mult cu iOS-ul de la Apple, însă, din fericire, nu include și o clonă de Control Center, apelând la o interfață mai tradițională de Android pentru notificări și scurtături.

Un capitol la care Honor stă mai bine decât Huawei este însă bloatware-ul, unde putem vedea doar șapte aplicații extra pe lângă cele ale companiei și cele de la Google, precum Netflix, Facebook, Booking și TikTok, alături de trei aplicații într-un folder Top Apps. Este interesant însă că Honor are, alături de Play Store și un magazin propriu, numit AppMarket, care seamănă foarte mult cu AppGallery de la Huawei. Probabil că Honor își pregătește propria alternativă la Google, în cazul în care apar și noi sancțiuni și împotriva sa.

Honor Magic5 Pro front handheld

Chiar dacă Magic5 Pro este echipat cu un ecran LTPO la 120 Hz, modul „dinamic”, folosit implicit de software-ul Honor nu pare să înțeleagă ce este un ecran de acest gen. Astfel, în loc să schimbe dinamic refresh rate-ul, acesta îl limitează în funcție de aplicație. În consecință, experiența este foarte inconsistentă în utilizare, unele aplicații folosind 60 Hz, în timp ce meniul principal și animațiile uzuale rulează sunt la 120 Hz. Recomand folosirea modului 120 Hz permanent pentru o experiență cât mai fluidă de utilizare.

Ar mai rămâne situația suportului software, care este bun, dar nu grozav. Magic5 Pro va primi trei ani de actualizări de sistem, care este cam media din piață pentru flagship-uri, dar cinci ani de actualizări de securitate, la fel ca în cazul Google sau Samsung. Un upgrade la patru ani de sistem ar fi pus acest telefon pe același nivel precum modelele de la Samsung sau Oppo.

Magic5 Pro, printre puținele telefoane Android cu deblocare facială 3D

Senzorul de amprentă și cel de recunoaștere facială funcționează foarte bine. Chiar pot spune că au fost surprinzător de bune în comparație cu ce am mai întâlnit în ultima vreme, inclusiv pe telefoane cu pretenții. Honor folosește un cip de securitate proprietar pentru a stoca datele biometrice, ceea ce ar trebui să ofere un plus de încredere în utilizarea lor, fără riscul că vor fi sparte cumva prin atacuri cibernetice.

Honor Magic5 Pro sound

Și sunetul redat pe difuzoarele stereo ale lui Honor Magic5 Pro este unul de calitate înaltă. Comparat cu un iPhone 14 Pro Max, frecvențele înalte sunt ceva mai puternice, poate chiar puțin peste limită, dar în rest, volumul și cantitatea destul de scăzută de bas sunt similare. Clar niciunul nu poate fi comparat cu ROG Phone 7 din acest punct de vedere, însă în zona flagship, iPhone, Honor și Samsung sunt la niveluri foarte apropiate de performanță.

Honor a creat una dintre cele mai performante camere foto din piață, fără parteneri din zona foto sau senzor de 1″

Moda în zona de smartphone-uri de top este acum să ai ca partener o companie din domeniul foto, așa cum face Xiaomi cu Leica, Vivo cu Zeiss sau Oppo cu Hasselblad. Honor nu a atras niciun partener de acest gen pentru cameră, dar cumva, pare că încearcă să demonstreze că nici nu are nevoie. Pe video, compania are o certificare IMAX, dar nicăieri pe carcasă sau în meniuri nu se laudă cu asta. În schimb, Honor a ales să integreze trei camere, toate cu rezoluție de 50 megapixeli și niciuna cu senzor de 1”, așa cum este altă modă în 2023. Din fericire, Honor se descurcă bine la capitolul captură foto și video, chiar și fără parteneri sau cei mai mari senzori. De altfel, acest model a stat câteva săptămâni și pe locul întâi în clasamentul DxOMark.

Honor Magic5 Pro camera

Camera ultra-wide este cea cu cel mai mic senzor, și, în consecință, cea care se confruntă cu cele mai mari dificultăți în anumite condiții. Totuși, aceasta este o cameră avansată, cu un interval dinamic bun, care păstrează detalii și în zonele întunecate, și în cele luminoase, pentru fotografii cu un aspect general plăcut. Această cameră are și focalizare automată, putând deservi și funcția de cameră de macro, la nevoie. Doar pe timp de noapte pot spune că am văzut rezultate mai întunecate sau mai zgomotoase pe această cameră. În rest, performanța este foarte bună, iar culorile în special sunt foarte vibrante.

Camera principală este însă una de top, care poate să concureze oricând cu cea de pe iPhone sau Samsung și în anumite situații să și câștige. Cel mai mult m-au impresionat culorile pe Honor Magic5 Pro, iar camera principală reușește să surprindă unele dintre cadrele cu cele mai vibrante culori, fără ca acestea să fie suprasaturate sau să prindă tente ciudate de culoare. Pe timp de noapte, camera poate realiza cadre bune și fără modul nocturn, însă procesarea extra asigurată de fotografiile cu expunere lungă ajută la păstrarea mai multor detalii. Te poți baza pe această cameră cam în orice situație și te vei bucura cu siguranță de cadre clare, bine stabilizate, cu zgomot de imagine scăzut și cu detalii foarte bune, dar și cu culori foarte bine calibrate.

Foto zi

Iar calibrarea culorilor este un avantaj al întregului sistem de camere, întrucât este păstrată de la o cameră la cealaltă. Inclusiv zoom-ul optic 3.5x este de o calitate înaltă și nu schimbă profilul de culoare și balansul de alb pe timp de zi față de cele de pe camera wide. S-ar putea ca acesta să fie cel mai bun zoom optic 3.5x de pe piață în acest moment, oferind cadre extrem de detaliate și plăcute. Există chiar și posibilitatea de zoom 10 sau chiar 100x. M-aș limita însă la 10, întrucât deja la acest nivel de mărire se pot vedea artefactele de procesare și se observă imediat lipsa detaliilor. Singura problemă reală cu această cameră este că nu este folosită noaptea, Honor preferând crop pe senzorul principal pentru zoom. Aceasta este uneori însă activată pentru zoom 10x pe mod nocturn, cu rezultate destul de slabe.

Modul portret este de asemenea unul aproape perfect pe Honor Magic5 Pro, însă acesta este disponibil exclusiv pe camera frontală și pe camera principală wide de pe spate, nu și pe ultrawide sau zoom. Măcar rezultatele sunt bune, iar separarea subiecților de fundal este foarte bine pusă la punct.

Foto noapte

Pe filmare, Honor se laudă cu certificare IMAX și este unul dintre puținele telefoane care oferă nativ filmare în format „Log”, adică cu un nivel de contrast scăzut pentru a asigura înregistrarea unui interval dinamic cât mai mare, util în postprocesare. Această filmare se face însă doar în modul „Movie”, care este limitat la maximum 4K la 30 FPS și este disponibil doar pe camera principală cu maximum zoom prin crop 2x.

Pentru modul „standard” de filmare, ai la dispoziție toate cele trei camere, cu tot cu zoom 10x. Rezultatele sunt foarte bune pe timp de zi, Honor oferind atât stabilizare eficientă, culori plăcute și focalizare bună și rapidă. Cel puțin pe timp de zi. Pe timp de noapte, atât cât nu te miști, materialul înregistrat este bun, dar se poate vedea zgomot de imagine în cadre. Din păcate, în mișcare, și Honor are probleme cu stabilizarea, fiind prezente artefacte de imagine după fiecare pas sau vibrație mai puternică.

Cu puțin noroc, Honor poate rezolva această problemă printr-un update de software. Ceva ce n-am mai văzut de mult pe telefoane, dar am întâlnit pe Honor este însă o limită de filmare. În 4K la 30 cadre pe secundă, poți filma maximum 15 minute înainte ca filmarea să se oprească automat. Cel mai probabil, este vorba despre evitarea supraîncălzirii. Acest lucru nu se întâmplă însă pe iPhone 14 Pro sau alte telefoane de top din ultima perioadă.

Chiar și cu acest dezavantaj, rareori se întâmplă ca un telefon să ofere performanță atât de bună și de consistentă pe toate camerele precum Honor Magic5 Pro la capitolul foto. Acesta are, fără îndoială, una dintre cele mai bune camere din piață. Nu mi se pare că filmează la fel de bine precum un iPhone 14 Pro Max și nu are zoom la fel de mare precum un S23 Ultra, însă oferă un sistem de camere extrem de bine balansat.

Concluzii

Honor Magic5 Pro este o adevărată surpriză pentru prima jumătate a lui 2023. Acesta în mod clar nu este nici pe departe perfect, dar mi se pare că are mai puține minusuri decât majoritatea telefoanelor testate în ultimele câteva luni. Chiar și prețul său este destul de decent, având în vedere ce oferă. 6.000 lei pentru varianta de 512 GB la lansare este un preț foarte competitiv în zona de flagship-uri. Este mai ieftin decât Xiaomi 13 Pro, Galaxy S23 Ultra și iPhone 14 Pro Max, chiar și la capacități mai mici de stocare. Singurul dezavantaj real ar fi încălzirea în gaming și în filmare, deci nu aș recomanda acest dispozitiv pentru cineva care se joacă multe jocuri cu grafică avansată pentru sesiuni lungi sau celor care vor să înregistreze zeci de minute de material 4K dintr-un foc. Pentru restul cazurilor de utilizare, este un telefon excelent.

 

Și astfel am ajuns și la finalul review-ului lui Magic5 Pro de la Honor. Dacă v-a plăcut acest material și vreți să vedeți mai multe de acest gen, puteți să vă abonați la canal și să lăsați un like la acest video. Puteți găsi pe canal și alte review-uri pentru dispozitive pe care le-am testat recent. Puteți găsi Go4it pe Facebook și Instagram în link-urile din descriere și ne puteți vizita în fiecare zi pe go4it.ro pentru cele mai noi știri din domeniul tehnologiei. Eu sunt Cătălin Nițu și vă mulțumesc pentru atenție și vă aștept și data viitoare tot aici, pe Go4it. La revedere!

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult