Honor View 20 review: smartphone-ul începutului de an uimeşte prin performanţă şi inovaţie

04.02.2019
Honor View 20 review: smartphone-ul începutului de an uimeşte prin performanţă şi inovaţie
Software, capabilităţi speciale şi redare multimedia

Software

Fiind vorba despre un dispozitiv Huawei, ne-am aştepta ca acesta să ruleze „clasicul” EMUI, însă compania chineză încearcă din ce în ce mai mult să diferenţieze cele două brand-uri. Astfel, în ciuda faptului că sistemul de operare este identic din punct de vedere vizual şi al experienţei de utilizare, versiunea de pe dispozitivele Honor se numeşte acum Magic UI. Versiunea 2, pre-instalată pe Honor View 20, foloseşte Android 9.0 la bază.

Toate „problemele” pe care le-am avut în trecut cu EMUI se regăsesc şi pe Magic UI, inclusiv sistemul de navigaţie prin gesturi de pe Mate 20 Pro, care funcţionează în acealaşi fel şi aici. Pe durata utilizării, am preferat să folosim butoanele de navigaţie standard de Android şi am fi preferat faţă de gesturile Huawei chiar şi integrarea sistemului de navigaţie Google, de pe dispozitivele Pixel, care deşi nu este perfect, ar fi reprezentat o îmbunătăţire clară.

La capitolul „bloatware”, sistemul de operare rămâne fidel vechilor obiceiuri: avem aplicaţiile Google şi Huawei, unele dintre ele dublând funcţionalitatea, cât şi aplicaţii pre-instalate pentru eBay, Booking şi Facebook. Nu este tocmai rău, însă se putea şi fără multe dintre acestea.

Printre funcţiile software mai speciale avem posibilitatea de a înnegri bara de notificări de sus, „ascunzând” astfel camera foto din display, asemeni unui notch, există posibilitatea de a „clona” anumite aplicaţii precum Instagram şi Whatsapp pentru utilizarea mai multor conturi simultan, cât şi capabilitatea de recunoaştere facială foarte bine pusă la punct, în ciuda faptului că foloseşte doar camera frontală.

Poziţionarea senzorului de amprentă pe spate înseamnă că la volan, deblocarea telefonului va fi mult mai uşoară prin recunoaştere facială, iar din fericire, aceasta funcţionează foarte bine, fiind la fel de rapidă precum cea de pe Huawei Mate 20 Pro, în ciuda faptului că aceea folosea un sistem cu lasere şi cameră cu infraroşu. Pe lumină slabă însă, există posibilitatea ca sistemele mai avansate de la Huawei şi cel de pe seria de telefoane iPhone X să fie mai performante.

Capabilităţi speciale şi redare multimedia

La capitolul capabilităţi speciale putem integra senzorul infraroşu pentru funcţia de telecomandă, poziţionat în partea de sus, cât şi noua cameră Time-of-Flight (TOF) de pe spate. În timp ce este destul de clar ce face prima componentă, cea din urmă este ceva mai complexă.

În ciuda faptului că nu avem aplicaţii care să beneficieze de pe urma camerei TOF, Huawei a demonstrat în cadrul lansării un joc cu schiuri, care poate să preia mişcările utilizatorului şi să le transpună în joc, asemeni unui senzor Kinect de pe consolele Xbox. Practic, această tehnologie va aduce funcţii îmbunătăţite în aplicaţiile care folosesc AR (realitate augmentată), şi va aduce posibilitatea de a realiza jocuri care pot urmări persoanele şi pot reacţiona la mişcările lor. Şi realitatea virtuală ar putea beneficia de pe urma camerei TOF, oferind poziţionare mai bună şi posibilitatea de urmărire a unor obiecte precum controllere de joc.

Momentan, tehnologia este promiţătoare, însă este greu de spus dacă va avea un viitor, sau dacă va fi ignorată de dezvoltatori, asemeni dispozitivelor Google Tango din anii trecuţi. Honor o foloseşte însă în aplicaţia de cameră, unde poate realiza câteva funcţii interesante precum „slăbirea” subiectului în timp real, chiar şi în timpul filmării, sau aplicarea de filtre 3D în modul portret.

Componenta AI integrată în cameră este similară cu Google Lens şi Bixby Vision, realizând căutări rapide în funcţie de obiectul înspre care este îndreptat. Sistemul pare însă să sugereze mai degrabă clone chinezeşti decât produsele originale. Am testat sistemul cu un Apple Watch, căşti AirPods şi alte câteva produse uşor de recunoscut, iar rezultatele aveau mai întâi sugestii de produse contrafăcute. Probabil că acest sistem AI Vision este calibrat mai degrabă pentru China, nu şi pentru piaţa vestică.

La capitolul redare multimedia, Honor View 20 stă undeva la mijloc. Difuzorul principal este destul de puternic şi oferă un sunet destul de clar, însă acesta nu beneficiază de ajutor din partea difuzorului pentru apeluri, ca în cazul altor modele. Practic, sunetul redat este mono şi nu foarte bogat în frecvenţe joase. Apoi avem redarea de clipuri video, care este doar Full HD, fără HDR. În ciuda faptului că avem de a face cu un panou IPS, barele negre afişate lângă filmele 16:9 redate nu sunt foarte deranjante, intensitatea culorii negre fiind destul de pronunţată.

 

Părţi pozitive

Design excelent
Performanţă de top
Tehnologii inovatoare precum ecranul perforat şi camera Time of Flight
Are jack de căşti
Vine cu Android 9.0 pre-instalat
Autonomie foarte bună şi încărcare foarte rapidă
Husă de silicon în pachet
Cameră foarte bună în gama sa de preţ

Părţi negative

Nu oferă rezistenţă la apă
Nu are încărcare wireless
Ecranul este IPS, dar nu este compatibil cu standardul HDR
Interfaţa Magic UI este un dezavantaj
Funcţiile AI nu sunt bine puse la punct (AI Vision pentru căutări)
Nu acceptă card de memorie

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult