HTC anunţă S730 QWERTY şi P6500 GPS

01.10.2007
HTC anunţă S730 QWERTY şi P6500 GPS

Aşa cum scriam în urmă cu câteva zile, HTC a ales prima zi a lunii octombrie pentru a anunţa două noi dispozitive. Producătorul taiwanez a preferat Londra ca locaţie pentru conferinţa în care au fost anunţate S730 şi P6500.

S730 este un PDA Phone 3G cu suport Wi-Fi şi tastatură QWERTY de tip slide. Sistemul de operare Windows Mobile 6 va beneficia de un procesor Qualcomm de 400 MHz şi de 256 MB memorie flash.

P6500 este la rândul său 3G, are la bază Windows Mobile 6 Professional şi dispune de un modul GPS. Ecranul LCD are nu mai puţin de 3,5 inch, camera foto se poate lăuda cu o rezoluţie de 3 MP, iar memoria poate fi lărgită graţie celor două porturi SDIO. Cititorul de coduri şi funcţia de căutare a amprentelor trădează un dispozitiv ce are ca target instituţii publice gen Poliţie şi spitale.

HTC S730

HTC P6500