HTC ar putea lansa în 2016 două modele Nexus

28.04.2016
HTC ar putea lansa în 2016 două modele Nexus

Fiecare versiune importantă de Android vine de obicei la pachet cu smartphone-uri din gama Nexus. Întrucât în 2016 urmează să debuteze noul Android 7.0, cunoscut momentan doar sub numele „N”, încep să apară zvonuri despre noile dispozitive Nexus. Anul trecut acestea au fost realizate de LG, respectiv Huawei, iar anul acesta ar putea fi rândul HTC să dezvolte nu unul, ci două modele.

HTC a fost primul producător de hardware care a adus pe piaţă un smartphone Nexus. Acesta purta numele Nexus One şi a debutat în 2010, fiind urmat de companii precum Samsung, LG şi Huawei. Cel mai recent dispozitiv Nexus realizat de HTC a fost tableta Nexus 9, lansată în toamna lui 2014. Aceasta a ieşit recent din oferta Google Store, singura tabletă „oficială” Google la vânzare fiind acum Pixel C.

Cele două dispozitive HTC care ar putea debuta anul acesta sub brandul Nexus poartă numele S1 şi M1. Nu este clar care va fi modelul care va înlocui modelul inferior Nexus 5X sau modelul superior Nexus 6P. Informaţia vine de la Evan Blass, celebrul „insider” care oferă de obicei informaţii corecte despre noi smartphone-uri, cu multe luni înainte de dezvăluirea lor oficială. Întrucât umătoarele dispozitive Nexus vor fi bazate probabil pe chipset-ul Snapdragon 820, HTC 10 ar putea fi un exemplu pentru capabilităţile acestor modele.

Vom afla probabil mai multe despre HTC S1 şi M1 în lunile care urmează. HTC nu este o companie cunoscută pentru securitate prea mare, detalii despre majoritatea modelelor sale noi fiind scăpate pe internet înaintea lansării. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult