HTC ar putea lansa U11 Mini

05.07.2017
HTC ar putea lansa U11 Mini

În cazul în care HTC U11 vi se pare prea mare sau prea scump, însă vă place designul său exterior, probabil că ar fi o idee bună să mai aşteptaţi puţin înainte să vă decideţi să îl cumpăraţi. Conform unor noi informaţii neconfirmate, compania taiwaneză lucrează la un nou model „Mini”, mai ieftin şi mai puţin performant, care va păstra însă aspectul exterior din sticlă al flagship-ului curent.

Sursa acestor informaţii este LlabTooFer, dezvoltator software care a mai oferit în trecut informaţii despre dispozitive HTC înainte de lansare. Acesta a publicat pe contul său de Twitter detalii aproape complete despre noul smartphone în format text, fără imagini. Cu toate acestea, sunt şanse foarte mari ca smartphone-ul să sufere foarte puţine modificări la nivel hardware înainte de lansare.

Conform LlabTooFeR, noul smartphone va fi încadrat în segmentul mid-range premium şi va beneficia de hardware comparabil cu cel al concurenţei din această categorie. La baza noului dispozitiv va asta noul chipset Snapdragon 660 de la Qualcomm, un octa-core cu nuclee Kryo, cu performanţă apropiată de flagship-uri, însă cu o serie de limitări nu foarte deranjante. Acesta va beneficia de un display de 5,2” cu rezoluţie Full HD, un acumulator de 2.600 mAh. Camerele foto vor beneficia de senzori de 16 megapixeli pe ambele părţi.

Se pare că HTC U11 „Mini” va fi echipat cu cea mai nouă versiune de modul Bluetooth, 5.0, va integra interfaţa software HTC Sense 9.0 peste Android 7.1.1 şi va integra în pachet căştile pe USB Type-C USonic, cu eliminare activă a zgomotului exterior. Acest lucru înseamnă că noul dispozitiv nu va integra un jack pentru căşti, asemeni modelului HTC U11 deja lansat.

Nu este clar când este programat pentru lansare sau cât va costa odată ce ajunge la raft, însă cu siguranţă vom afla mai multe despre HTC U11 Mini destul de curând.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult