HTC U12+ review: un flagship atipic pentru 2018

18.06.2018
HTC U12+ review: un flagship atipic pentru 2018
Software şi redare multimedia

Software

HTC a renunţat în urmă cu doi ani la interfeţele complicate care caracterizau Sense UI, optând pentru ceva mai aerisit, care să nu complice foarte mult experienţa de utilizare. Versiunea pre-instalată pe HTC U12+ este bazată pe Android 8.0 (nu 8.1) şi se mişcă impecabil, adăugând însă şi câteva funcţii speciale, care nu sunt disponibile pe alte terminale.

Sense UI încă foloseşte un sertar de aplicaţii, disponibil fie prin apăsarea butonului central din bara de jos, fie prin glisare de jos în sus în ecranul principal. Navigaţia este de asemenea standard, cu butoane virtuale în partea de jos a ecranului. Pagina din stânga meniului principal oferă acces la BlinkFeed, un flux de ştiri care poate integra conţinut de pe diverse reţele de socializare sau din aplicaţia pre-instalată News Republic, care pot oferi rapid conţinut relevant pentru utilizator.

HTC instaleaza şi câteva aplicaţii în plus pe lângă cele obişnuite şi cele de la Google. Am amintit News Republic, integrat şi în Blink Feed, avem nu mai puţin de alţi doi asistenţi virtuali pe lângă cel de la Google, HTC Alexa, o versiune a asistentei virutale de la Amazon adaptată la smartphone-urile HTC şi HTC Sense Companion, aplicaţia de fitness Under Armor Record şi magazinul de aplicaţii VR Viveport, plus editorul video Zoe. Nu sunt nici pe departe multe lucruri adăugate în plus, însă am fi preferat să fim întrebaţi la prima configurare dacă dorim să le instalăm sau nu.

HTC se bazează mult pe gesturile EdgeSense, pe care le-am testat prima dată pe HTC U11. Acestea funcţionează în mare parte la fel pentru scurtăturile de „stârngere”. Poţi avea două scurtături configurate, la strângere rapidă sau la strângere mai lungă, cât şi alte câteva scurtături interesante. De exemplu, atingerea de două ori în succesiune rapidă pe margine poate porni modul de utilizare cu o singură mână, care se orientează către marginea pe care ai folosit-o pentru activare, sau poate fi schimbată cu o altă funcţie precum un meniu de scurtături către aplicaţiile preferate , accesarea unui asistent virtual, screenshot şi aşa mai departe.

Probabil cea mai interesantă funcţie EdgeSense este însă cea care detectează că telefonul este ţinut în mână şi blochează astfel orientarea în mod portret, chiar dacă utilizatorul se întinde în pat în poziţie orizontală. Nu este nici pe departe o capabilitate fără de care nu poţi să trăieşti, însă poate să scape utilizatorii de câteva secunde de frustrare în momentele în care ecranul s-ar fi rotit singur.

Metodele de autentificare precum senzorul de amprentă şi recunoaşterea facială prin intermediul camerei frontale funcţionează corespunzător, la nivelul celorlalte soluţii similare din piaţă. Senzorul de pe spate este poziţionat în centru, deci nu există riscul de a atinge camera în timpul deblocării, în timp ce recunoaşterea facială este la un nivel de bază, o pereche de ochelari de soare sau de vedere putând da peste cap sistemul. Totuşi, acesta este util în special la volan, atunci când telefonul este prins într-un suport, iar senzorul de amprentă este inaccesibil.

Redare multimedia

La capitolul multimedia nu s-a schimbat aproape nimic. Avem acelaşi sistem de difuzoare BoomSound, care foloseşte difuzorul pentru apeluri pentru a reda frecvenţele înalte şi medii şi difuzorul principal pentru medii şi bas, în timp ce căştile USonic cu anulare a zgomotului ambiental funcţionează decent şi nu s-au schimbat deloc la nivel hardware. Cei care au fost mulţumiţi cu performanţa audio de pe HTC U11 vor fi muţumiţi şi cu cea de pe U12+, întrucât este în mare parte identică. Sunetul este puternic şi clar, iar căştile izolează destul de bine, însă nu se pot compara cu soluţii mai scumpe produse de companii precum BOSE, care elimină absolut orice sunet din afară imediat ce sunt introduse în urechi.

Ceva nou pentru gama de smartphone-uri de la HTC este redarea de conţinut HDR. Din păcate, nu am putut testa această funcţionalitate pe serviciul cu cel mai mult conţinut de acest gen, Netflix, întrucât aplicaţia nu este disponibilă pe dispozitivul de test. Cel mai probabil, pe varianta finală care se găseşte pe rafturile magazinelor, aceasta va funcţiona fără probleme. Clipurile HDR au putut fi redate însă pe YouTube, unde este evidentă ridicarea nivelului de luminozitate la maximum şi afişarea mai multor nuanţe de culoare decât sunt disponibile pe un ecran normal.

Ba chiar şi în scenele întunecate, ecranul lui HTC U12+ afişează mai multe nuanţe şi în consecinţă mai mult detaliu. Din păcate, ecranul de pe U12+ nu este foarte luminos şi în consecinţă acesta nu poate oferi efectul HDR la calitate maximă, aşa cum am întâlnit pe iPhone X sau Galaxy S9.

 

Părţi pozitive

Unul dintre cele mai performante smartphone-uri de pe piaţă
Camera foto este excelentă
Include husă în pachet
Căştile USonic sunt foarte bune şi au anulare activ[ pentru zgomotul ambiental
Construcţie de top

Părţi negative

În ciuda spatelui din sticlă, nu are încărcare wireless
Funcţiile EdgeSense sunt încă ciudat de folosit
Recunoaşterea facială este implementată la nivel de bază
Ecranul nu este la fel de înalt precum la alte modele

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult