HTC va anunța telefonul său high-end în curând, cu integrare Viveverse

13.06.2022
HTC va anunța telefonul său high-end în curând, cu integrare Viveverse

HTC plănuia să prezinte un nou smartphone high-end cândva în primăvară, însă planurile sale au fost amânate dintr-un motiv sau altul. Acum însă, compania a făcut oficială data la care va ține o prezentare pentru noul dispozitiv, iar acest eveniment va avea loc în Viveverse, metaversul dedicat dispozitivelor de realitate virtuală din gama Vive.

Telefonul HTC va oferi funcții de conectare la servicii de AR/VR

HTC anunță că pe 28 iunie, va ține prezentarea pentru ceea ce pare a fi un nou smartphone. Nu este clar dacă vom putea urmări prezentarea și pe alte căi, sau doar cei care au acces la un dispozitiv VR vor putea să o vadă live. Cert este că acest telefon va avea cu siguranță funcții VR, întrucât aceasta este direcția în care HTC merge în ultimii câțiva ani, de când a vândut o mare parte din companie către Google.

Cel mai probabil, acesta va fi unul dintre primele telefoane cu compatibilitate Viveverse (probabil prin intermediul headset-ului Vive Flow), permițând accesarea serviciilor de VR/AR de pe disozitivele dedicate de VR într-o formă mobilă. Conform HTC, Viveverse poate oferi experiențe VR și AR, este open-source și permite chat în VR prin VRChat, întâlniri de afaceri prin intermediul Engage și posibilitatea de a colabora în cadrul unei organizații prin Vive Sync. Desigur, există și planuri pentru concerte virtuale și alte tipuri de eveinmente în VR.

htc phone viveverse

Zvonurile vorbesc și despre posibilitatea de a integra capabilități de integrare cu tehnologia blockchain pentru noul smartphone. Ultimul smartphone cu hardware high-end de la HTC, modelul Exodus, bazat pe ultimul său flagship, U12+, oferea un portofel pentru criptomonede.

Inițial, telefonul va fi lansat în Taiwan, conform zvonurilor, fiind deja stabilite parteneriate cu operatori locali precum Chunghwa Telecom, Taiwan Mobile și FarEasTone.

sursa: Engadget

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult