Huawei P8 Lite 2017 va fi vândut şi sub numele „Nova Lite”

08.02.2017
Huawei P8 Lite 2017 va fi vândut şi sub numele „Nova Lite”

Huawei pare să aibă o strategie foarte ciudată pentru smartphone-ul lansat iniţial sub numele P8 Lite (2017). Acesta a apărut deja în câteva imagini pe internet sub brandul Honor 8 Lite, fără să vină şi cu o diferenţă la capitolul hardware, iar acum se pare că va mai purta un al treilea nume în alte regiuni. Huawei va promova acest model sub brandul „nova lite” pe anumite pieţe, păstrând în continuare designul şi hardware-ul intern neschimbat.

Se pare că Huawei încearcă să capitalizeze de pe urma diverselor sale branduri internaţionale, folosind numele cel mai popular din fiecare piaţă. În ţările în care brandul P8 Lite este mai cunoscut, compania va folosi această denumire, în timp ce pieţele pe care s-au vândut mai bine dispozitivele din gamele Nova sau Honor vor vinde Honor 8 Lite şi Nova Lite. De asemenea, este posibil ca pieţele care primesc telefonul cu numele schimbat să nu fi primit originalul P8 în urmă cu doi ani, deci cumpărătorii nu ar recunoaşte brandul.

Pe toate pieţele însă telefonul integrează display Full HD de 5,2”, procesor Kirin 655, 3 GB memorie RAM, 16 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 12 megapixeli şi acumulator de 3.000 mAh. Noul telefon de buget vine cu o construcţie din sticlă şi metal, Android 7.0 şi interfaţa EMUI 5.0, cât şi cu un preţ modest de 240 de euro sau echivalentul în moneda locală. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult