Huawei pregătește EMUI 11. Care sunt telefoanele care vor primi update la noua versiune

Autor: Cătălin Niţu 08.07.2020
Huawei pregătește EMUI 11. Care sunt telefoanele care vor primi update la noua versiune

Huawei se pregătește de lansarea din toamnă a dispozitivelor din seria Mate. Până acum știm despre modelele Mate 40 și Mate V că ar putea debuta înainte de finalul anului 2020. Totuși, acestea vor debuta după lansarea oficială a sistemului de operare Android 11, care ar putea fi publicat de Google la sfârșitul verii. Astfel, ne putem aștepta de la Huawei să folosească Android 11 ca bază pentru versiunea sa personalizată EMUI. Deja avem primele informații despre EMUI 11.0, cât și o listă de dispozitive care vor primi actualizarea printre primele. Iată ce spun cele mai noi zvonuri din China.

Interfața EMUI de la Huawei există deja de 8 ani

EMUI 11 a fost confirmat oficial de Wang Chenglu, președintele diviziei Huawei Consumer Business Software, pe contul său de Weibo. Acesta nu a vorbit însă în detaliu despre el, însă a dezvăluit faptul că în 2020 este cea de-a opta aniversare software-ului Android personalizat de companie. Acest software este programat să fie dezvăluit și lansat cândva în cel de-al treilea trimestru al anului.

Simultan, pe site-ul Huawei Club, au apărut informații neoficiale publicate de fani despre dispozitivele care vor primi acces la EMUI 11. Fiind vorba despre un software bazat pe Android 11, ne putem aștepta ca Huawei să adauge noutățile integrate de Google în versiunea AOSP a sistemului de operare. Compania chineză este însă cunoscută pentru modificările majore din sistemul de operare Android, EMUI 11 având multe funcții pe care dispozitivele Pixel sau cele care folosesc Android One nu le au încă, în special la capitolul optimizare AI în fundal.

Iată care ar putea fi primele dispozitive care ar putea primi cu EMUI 11. Lansarea actualizărilor ar putea avea loc chiar de la finalul anului 2020:

  • Huawei Mate 30 Pro
  • Huawei Mate 30
  • Huawei Mate 30 RS Porsche Design
  • Huawei Mate 20X
  • Huawei Mate 20 Pro
  • Huawei Mate Porsche RS
  • Huawei Mate X/Xs
  • Huawei P40
  • Huawei P40 Pro
  • Huawei P30
  • Huawei P30 Pro
  • Huawei Nova 6 5G
  • Huawei Nova 5T
  • Huawei Nova 5T Pro
  • Huawei Nova 5 Z
  • Huawei Nova 5i Pro
  • Huawei MatePad Pro
  • Huawei MatePad M6
  • Honor V30
  • Honor V30 Pro
  • Honor V20
  • Honor 20 Pro
  • Honor 20s
  • Honor 20 Youth Edition
  • Honor 9X Pro

Acestea sunt cele mai puternice telefoane lansate de Huawei în ultimii doi ani, deci era de așteptat ca acestea să fie primele care primesc actualizarea software. Totuși, Huawei obișnuiește să adauge și multe dintre modelele mid-range și chiar unele low-end pe lista de compatibilitate. Acestea primesc însă actualizările puțin mai târziu.

Rămâne de văzut însă care va fi lista completă și oficială de dispozitive Huawei care vor primi update la EMUI 11. Este important de menționat că modelele precum cele din seriile Mate 20 sau P30, care au încă acces la servicii Google, își vor păstra aceste funcții și după update-ul la noua versiune EMUI, bazată pe Android 11.