Huawei va avea un motiv mai bun pentru lipsa încărcătorului din cutia lui P50

15.04.2021
Huawei va avea un motiv mai bun pentru lipsa încărcătorului din cutia lui P50

Apple a declarat „război” accesoriilor din cutia telefoanelor sale în octombrie, iar Samsung a continuat această „luptă” la începutul anului 2021. Chiar dacă și Xiaomi a încercat ceva similar, în urma răspunsului negativ al fanilor, producătorul chinez a dat înapoi de la această inițiativă. Huawei pare să fie următoarea companie care va scoate accesoriile din pachet, însă în acest caz avem de a face mai puțin cu declarații despre beneficiile ecologice, ci mai degrabă este vorba despre imposibilitatea de a include un încărcător în cutie.

Huawei se confruntă cu probleme pe mai multe planuri

Huawei P50 ar putea fi primul smartphone Huawei care va fi livrat fără un adaptor de priză în cutie. Dar decizia de a scoate încărcătorul ar putea să nu fie în totalitate vina Huawei, ci un cumul de mai mulți factori. În primul rând, Huawei se află în continuare pe Entity List, ceea ce pune compania în dificultate atunci când are nevoie să cumpere anumite tipuri de cipuri de la parteneri. Dacă acele cipuri folosesc tehnologii americane, acestea nu pot fi vândute către Huawei.

Chiar și încărcătoarele de priză, în special cele care permit alimentare putere foarte mare, includ astfel de cipuri, iar Huawei ar putea să nu aibă destule pe stoc.

În al doilea rând, microprocesoarele sunt în prezent foarte greu de obținut chiar și de către companii care nu suferă de pe urma unor restricții. Criza mondială de semiconductori, materiale absolut necesare în producția de cipuri, afectează întreaga industrie și a dus la limitarea capacității de producție a procesoarelor la nivel mondial.

Astfel, Huawei P50 ar putea fi livrat fără încărcător, compania sperând că ai deja unul de la un telefon anterior. Se pare însă că vor exista la raft de cumpărat încărcătoare compatibile care erau deja pe stoc, însă nu este clar cât vor mai putea fi găsite după lansarea noilor flagship-uri, întrucât probabil că mulți dintre clienți își vor dori și un adaptor nou de priză. Afectate ce această lipsă de componente vor fi și modelele Huawei Mate 40, dar și Huawei Nova8, cât și alte dispozitive de pe piață care sunt echipate cu cipuri Kirin 990.

sursa: GizChina

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult