Hyunday prezintă ceasul cu telefon mobil W100

15.10.2007
Hyunday prezintă ceasul cu telefon mobil W100

Când vine vorba de struţo-cămile, opiniile sunt de obicei negative. Lumea vrea ceva concret care să facă asta şi asta. Hyundai s-a gândit însă la oamenii ce-şi doresc dispozitive cool, neobişnuite, aşa că au scos pe piaţă (în Coreea) un ceas cu funcţie de telefon mobil şi player multimedia.

“Ceasofon-ul” Hyunday W100 are touchscreen şi un aspect destul de atractiv. Singura problemă care o ridică este modul în care îl utilizezi ca telefon mobil – imaginează-ţi că trebuie să duci mâna la gură când vorbeşti, fapt ce te transformă dintr-o dată într-o persoană foarte dubioasă.

În rest, camera de 1.3 MP este ideală pentru fotografii interzise, iar fişierele cu pricina pot fi trimise repede prin Bluetooth către omul din afara spaţiului privat, apoi şterse.

Dacă nu te pasionează meseria de paparazzi amator, dă-te mare cu playerul MP3 şi video de care dispune W100, dar nu uita să-ţi cumperi card-ul microSD.

Hyundai W100, ceas, telefon mobil si player multimedia

Urmărește Go4IT.ro pe Google News