Imagini noi cu Huawei P50: confirmă software-ul HarmonyOS

02.05.2021
Imagini noi cu Huawei P50: confirmă software-ul HarmonyOS

Imagini cu ceea ce par a fi machete de Huawei P50, următorul smartphone high-end al companiei chineze, au apărut pe internet. Acestea urmează să fie expuse în magazine, probabil înainte de lansarea oficială, însă ne oferă și nouă, înainte ca Huawei să anunțe telefonul în mod oficial, o primă privire asupra design-ului exterior, dar și dezvăluie câteva informații despre ce se găsește la interior, în special în materie de software.

Aceste machete de Huawei P50 par să se alinieze perfect cu design-urile neoficiale pe care le-am văzut în renderizări 3D bazate pe planurile oferite producătorilor de accesorii. Modelul P50 standard va fi un smartphone cu ecran plat, nu curbat, care va beneficia de un modul de camere proeminent, echipat cu patru senzori foto. Telefonul pare să beneficieze de un capac de sticlă pe partea din spate și vine cu o singură cameră foto frontală.

Huawei P50 are un design neobișnuit

Sistemul de camere de pe spate este însă unul neobișnuit, fiind încadrat în două cercuri, care la rândul lor sunt încadrate într-un modul mai mare. Fiecare modul găzduiește câte două camere. Putem presupune că avem de a face cu un sistem de camere standard, cu un senzor principal wide, o cameră ultra-wide și un zoom, alături de o cameră a patra „misterioasă”. Huawei a integrat în trecut senzori alb-negru, camere 3D TOF sau chiar camere de adâncime pe diverse telefoane, deci a patra ar putea fi oricare dintre acestea, sau chiar un alt zoom, intermediar.

Cel mai interesant aspect al acestor imagini este însă dezvăluirea că Huawei nu va livra modelele P50 cu software-ul Android. Telefoanele vor folosi HarmonyOS, așa cum ne așteptam deja. Totuși, până acum, compania nu a făcut un anunț oficial despre integrarea din fabrică a acestui sistem de operare, mai ales nu în afara Chinei.

Modelul P50 va fi cel mai mic din această gamă, și va integra un ecran de 6,3”. Putem presupune că variantele Pro și Pro+ vor integra ecrane mai mari și foarte probabil, curbate la margini, așa cum am văzut și în anii precedenți.

Lansarea Huawei P50 este așteptată de vreo două luni deja, dar compania nu a oferit încă niciun detaliu oficial încă despre un posibil eveniment. Zvonurile afirmă că lansarea ar fi fost mutată pentru luna iunie.

sursa: Phone Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult