În încercarea de a fi ca Apple, unii producătorii de terminale Android fac telefoanele mai greu de reparat

10.05.2016
În încercarea de a fi ca Apple, unii producătorii de terminale Android fac telefoanele mai greu de reparat
Site-ul iFixit, cunoscut pentru faptul că demontează modele populare de telefoane mobile pentru a vedea cât de uşor sunt de reperat, notează că tot mai mulţi producători folosesc un tip de şurub mai rar folosit, numit „pentalobe”, care face mai dificilă desfacerea carcasei. Şurubelniţe speciale se găsesc pe piaţă, dar de obicei nu sunt atât de uşor de găsit ca alte modele. iFixit numeşte pentalobe-ul „cel mai prost şurub făcut vreodată”. 
 
Citeşte şi: Huawei P9: flagship din China cu ADN nemţesc [REVIEW]
 
Apple a fost prima companie care a introdus aceste şuruburi pe iPhone. Ele pot fi văzute în partea de jos a telefonului, de o parte şi de alta a portului de încărcare. Acum, cei de la iFixit au dat peste şuruburi de acest fel în telefoane de la Huawei (două în modelul P9) şi Meizu.
 
 
Reprezentanţii site-ului notează că pentalobe-ul nu oferă nimic special şi că nu există un motiv, în afară poate de unul care ţine de estetică, pentru a folosi aceste şuruburi. 
 
Cei de la iFixit mai scriu că pentalobe-ul, care are la capăt o gaură puţin adâncă în formă de stea cu cinci colţuri, este uşor de deteriorat chiar şi cu o unealtă specială. 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult