În mod inevitabil, aplicaţia care „remediază” forma ecranului la telefoanele iPhone X şi-a făcut apariţia în App Store

În mod inevitabil, aplicaţia care „remediază” forma ecranului la telefoanele iPhone X şi-a făcut apariţia în App Store

Acţionând după principiul „noi ştim mai bine decât fanii noştrii”, Apple a „decupat” ecranul telefoanelor iPhone X la partea superioară, generând frustrare în rândul dezvoltatorilor de aplicaţii şi utilizatori deopotrivă, care se văd nevoiţi să se adapteze din mers noului trend impus de Apple.

În timp ce Apple recomandă dezvoltatorilor să accepte noul design, optimizând aplicaţiile pentru a evita afişarea de informaţii în zona „moartă” a ecranului, nu toată lumea pare dispusă să se conformeze.

Anticipând o oportunitate profitabilă, un dezvoltator numit Axiem Systems a lansat aplicaţia Notch Remover. Cu preţ de 0,99 dolari, aceasta nu repară fizic porţiunea lipsă a ecranului, ci doar ascunde „bretonul” pe care Samsung a avut grijă să-l ridiculizeze într-un clip promoţional, modificând imaginea de fundal.

Pur estetic, efectul obţinut nu schimbă cu nimic funcţionarea telefonului mobil, dar ajută utilizatorii să treacă mai uşor peste senzaţia că au pierdut acea porţiune decupată din ecran.

Tags:
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult