Interceptarea convorbirilor telefonice – un nou sport la români

Interceptarea convorbirilor telefonice - un nou sport la români

Interceptarea convorbirilor telefonice devenit
un sport extrem (de riscant) pentru românii curioşi să afle ce
discută soţiile sau amantele în lipsa lor. Singura problemă este
că, pentru a-şi atinge scopul, aceştia au apelat la un
software ilegal, iar poliţiştii au intrat pe fir.
Ieri seară, nu mai puţin de 47 de astfel de
„spioni”
din toată ţara au ajuns în camera audierilor cu
mandat de arestare preventivă, sub incidenţa legii nr. 51/1991,
referitoare la siguranţa naţională a României.

Conform anchetatorilor, majoritatea sunt barbaţi, dar există şi
câteva femei care au apelat la această soluţie pentru a-şi verifica
partenerii de viaţă. Cu toţii susţin că au cumpărat soft-ul
de pe Internet cu 800 de lei
, de la un anume
Nicolae Oproiu. Acesta le instala clienţilor
programul pe telefon sau pe calculator, fără să perceapă taxe
suplimentare. Şi el a fost săltat de poliţişti în cursul zilei de
ieri. Nu singur, ci împreună cu soţia care, de asemenea, folosea
programul de interceptare.

Acum clienţii, dar şi furnizorul softului, asteaptă să afle
decizia instanţei. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, pot primi
până la 12 ani de închisoare.

Evenimentul ne readuce în vedere cât
de uşor se pot intercepta convorbirile telefonice
. Nu
ai nevoie de cunoştinţe avansate, ci doar de programul potrivit.
Merită însă riscul? Pentru că, până la urmă, spionii sunt şi ei la
rândul lor spionaţi. Cu alte cuvinte, cineva acolo sus ne…
urmăreşte.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News