iPhone 9 primeşte dată de lansare – primele comenzi ar putea fi livrate chiar mai devreme decât era anticipat

01.04.2020
iPhone 9 primeşte dată de lansare - primele comenzi ar putea fi livrate chiar mai devreme decât era anticipat

Deşi nu este un vârf de gamă, iPhone 9 este unul dintre cele mai aşteptate telefoane Apple din acest an, doritorii fiind atraşi ai ales de costurile ceva mai reduse şi perspectiva obţinerii acestui model la pachet cu abonament la una dintre companiile de telefonie mobilă, suportând puţin sau deloc din costul iniţial de achiziţie.

Referit în unele zvonuri şi cu denumirea SE 2, iPhone 9 nu va fi nici pe departe un produs inovator, designul de carcasă părând reciclat de la modele iPhone lansate acum câţiva ani. Din fericire, partea de hardware este mult mai competitivă, lista neoficială cu specificaţii menţionând un CPU octa-core ajutat cu 4GB memorie RAM, ecran de 5.2” cu rezoluţie 750 x 1334 pixeli şi cameră foto duală (12MP+12MP) la partea din spate şi cameră de 7MP deasupra ecranului. Fiind vorba de un produs nou lansat, iPhone 9 va veni direct cu versiunea iOS 13 şi perspectiva unei perioade îndelungate de suport tehnic.

Potrivit ultimelor informaţii apărute, Apple va prezenta oficial noul iPhone 9 pe 15 aprilie, urmând ca precomenzile primite să fie livrate începând cu data de 22 aprilie.

În mod amuzant, dar potrivit contextului actualei pandemii globale, surse apropiate companiei dezvăluie că Apple a trimis deja noi sisteme iMac angajaţilor aflaţi în poziţii cheie, în idea de a înlesni lucratul mai eficient de acasă.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult