iPhone SE 3 ar putea intra curând în fabricație. Lansarea în 2022?

25.12.2021
iPhone SE 3 ar putea intra curând în fabricație. Lansarea în 2022?

iPhone SE 3 ar putea fi  lansat mai devreme decât era anticipat, Apple intenționând să monetizeze cât mai devreme de pe urma popularității iPhone SE.

Modelul accesibil iPhone SE 2020 a generat pentru Apple vânzări de 24 milioane unități, devenind una dintre cele mai de succes serii iPhone de până acum, iar asta în ciuda designului mai degrabă învechit. Aparent, tocmai succesul avut ar fi motivat Apple să scurteze calendarul de lansări, livrând succesorul iPhone SE 3 (sau iPhone SE 2022, după alte zvonuri), încă din prima jumătate a noului an. Anterior, așteptările erau ca Apple să lanseze iPhone SE 3 abia în 2023, pregătind pentru 2022 doar o versiune refresh cu puține modificări la partea de design și specificații.

Astfel, dacă a fost nevoie de patru ani pentru lansarea primului succesor iPhone SE, conform calendarului de lansări revizuit următoarea revizie majoră, numită iPhone SE 3, este pe cale să intre în etapa de testare la stadiul de prototip, țintind o lansare oficială în prima jumătate a lui 2022. O altă sursă de zvonuri înaintează chiar și o dată precisă, noul model SE urmând să fie anunțat încă din luna martie.

Alcătuită pe baza zvonurilor circulate până acum, lista cu specificații iPhone SE 3 descrie o configurație mai degrabă modestă, cu ecran LCD de 4.7 inch și rezoluție HD, senzor de amprentă integrat cu tasta Home și fără tehnologei FaceID. Platforma hardware ar urma să fie derivată însă din modelul iPhone 13, preluând chipsetul A15 Bionic, ajutat cu 3GB memorie RAM și un modem 5G extern, provenind din seria X60M. Unele zvonuri descriu și o variantă iPhone SE Plus, cu ecran mai mare și 4GB memorie RAM. Capabilitățile foto sunt date de o cameră principală de 12MP, eventual, ajutată cu un senzor optic de generație mai nouă.

Rămâne de văzut dacă și următorul model iPhone SE, bazat pe același design învechit cu care ne-am obișnuit la versiunile iPhone low-cost, va mai reuși să aducă vânzări record pentru Apple.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult