iPhone SE Plus, pregătit pentru 2022. „Noul” iPhone SE3 vine abia în 2023

27.10.2021
iPhone SE Plus, pregătit pentru 2022. „Noul” iPhone SE3 vine abia în 2023

Ultimele zvonuri despre iPhone SE sugerau că telefonul de bază de la Apple va adopta un design ceva mai modern decât ceea ce avem în prezent în această gamă. În locul modelului cu ecran de 4,7” cu panel LCD și buton Home, Apple ar fi trebuit să lanseze un model similar cu iPhone XR, de 6,1” și Touch ID în buton. Se pare însă că acel model va fi lansat abia în 2023, varianta din 2022 urmând a modifica foarte puține elemente de design.

iPhone SE Plus nu va schimba design-ul actual

Conform Ross Young, cel mai bine cotat „leaker”, care până acum nu s-a înșelat niciodată în informațiile neoficiale pe care le-a oferit, Apple va lansa un nou iPhone SE în primăvara anului viitor, însă acesta nu va fi foarte diferit la exterior față de cel din prezent.

Young spune că noul telefon va folosi același ecran LCD de 4,7”, iar design-ul va fi din nou împrumutat de la modelul iPhone 8 din 2017. Diferența majoră între acest iPhone SE și cel din prezent va fi prezența conectivității 5G, care va veni, cel mai probabil, alături de un chipset mai modern, fie Apple A14 fie noul Apple A15.

Numele acestui dispozitiv va fi însă foarte ciudat pentru cei care au urmărit Apple în ultimii ani. Ross Young spune că acest telefon se va numi iPhone SE Plus, în ciuda faptului că în trecut, până la seria iPhone 8, modelele „Plus” semnificau dimensiuni mai mari. În acest caz, Plus va însemna doar faptul că vine cu ceva în plus față de iPhone SE standard.

Modelul cu ecran de 6,1” (sau 5,7?) urmează să fie lansat în 2024, tot cu un ecran LCD și probabil fără notch. Acest model ar putea adopta un decupaj de formă circulară, unde ar fi găzduită camera frontală. Senzorul Face ID ar fi înlocuit astfel cu un Touch ID în butonul Power.

sursa: GSM Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult