Lansarea Huawei Mate X, amânată din nou

15.08.2019
Lansarea Huawei Mate X, amânată din nou

Chiar dacă nu au ieşit la iveală probleme atât de serioase ca la rivalul Galaxy Fold, telefonul pliabil al celor de la Huawei a fost amânat odată cu acesta, zvonurile indicând pregătirea unei lansări în luna septembrie. Însă termenul pare că nu va fi respectat, Huawei pregătind o nouă revizie Mate X, cu modificări la partea de design.

Aparent, nici cei de la Huawei nu au fost prea încrezători în şansele de succes ale primului telefon pliabil din portofoliul companiei, vestea că rivalul Samsung amână lansarea Galaxy Fold servind ocazia perfectă pe remedia designul unui produs grăbit pentru ajunge cât mai repede pe piaţă.

Efortul depus de inginerii Huawei nu este deloc mic, surse apropiate companiei dezvăluind că noua versiune Mate X ar putea să nu fie pregătită pentru debutul oficial mai devreme de luna noiembrie. Însă o amânare atât de lungă ar putea face ca Huawei să rateze startul în faţa rivalului Samsung, care ar putea relansa Galaxy Fold aproximativ simultan cu noua oferă Apple iPhone.

Chiar dacă mai târziu, Mate X ar putea veni cu un design superior, sursele indicând includerea a cel puţin un ecran în plus, servind drept companion pentru ecranul principal. Putem doar specula asupra modului în care Huawei va obţine acest rezultat. Astfel, este posibil ca spatele metalic observat la primul model să fie înlocuit cu sticlă, sub care să fie prevăzut încă un ecran cu interfaţă touch. Totuşi, modelul actual prevede deja un ecran pliabil care se pliază pe exteriorul carcasei, acoperind inclusiv partea din spate. O altă variantă este ca banda neagră pe care este amplasată camera foto să primească un ecran OLED miniatural, servind la afişarea mesajelor de notificare.

Spre deosebire de Samsung Galaxy Fold, Mate X vine cu ecranul pliabil pe exteriorul carcasei, designul mai puţin agresiv ales de Huawei evitând astfel problemele fiabilitate depistate la modelul Samsung în zona de pliere a ecranului.

În prima interpretare, Huawei Mate X venea echipat cu un ecran de 8 inch (6.6 inch în modul pliat), având o rezoluţie totală de 2480 x 2000 pixeli. La interior găsim un acumulator de 4500 mAh, asistat cu o tehnologie de încărcare rapidă care permite încărcarea până la 85% capacitate în doar 30 de minute.

 

Tags:
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult