Lenovo anunţă o nouă versiune mai bine dotată pentru smartphone-ul K5 Note

21.02.2017
Lenovo anunţă o nouă versiune mai bine dotată pentru smartphone-ul K5 Note

Oferit în carcasă metalică şi echipat cu un ecran Full HD de 5.5”, Lenovo K5 Note este disponibil de acum şi în versiune cu 4 GB memorie RAM, respectiv până la  64 GB spaţiu de stocare intern.

Motorizat de chipsetul Mediatek Helio P10, compus din CPU octa-core pe 64 biţi şi GPU din seria Mali-T860, noul smartphone este listat în oferta magazinelor asiatice cu preţul de numai 189 dolari (varianta cu 32 GB memorie internă). Configuraţia este completată cu slot micro SD pentru expansiune, camera foto de 13 MP şi cameră frontală 8MP, conectivitate Wi-Fi AC şi Bluetooth 4.1.

Experienţa vizuală oferită de ecranul cu tehnologie LTPS este completată cu sunet procesat folosind tehnologiile Dolby Atmos pentru obţinerea unui efect surround, respectiv difuzorul de 1.5W pentru redarea clară a tonurilor de apel.

În carcasa cu dimensiuni 152 x 75.7 x 8.49 mm, telefonul adăposteşte un acumulator de 3500 mAh, asistat cu funcţie de încărcare rapidă.

Lenovo livrează noul K5 Note în versiuni de culoare Gold, Silver şi Dark Grey, împreună cu versiunea Android 6.0.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult