LG lansează update la Android 11 pentru Velvet 4G, chiar dacă nu mai produce telefoane

Autor: Cătălin Niţu 18.06.2021
LG lansează update la Android 11 pentru Velvet 4G, chiar dacă nu mai produce telefoane

Au trecut aproape trei săptămâni de când LG a renunțat la producția de smartphone-uri, însă asta nu înseamnă că telefoanele sale sunt complet abandonate. Compania LG nu mai activează pe piața de smartphone-uri, însă va mai continua să ofere suport software pentru câteva dintre dispozitivele sale mai recente. Seria Velvet s-a bucurat de un succes mai mare decât alte dispozitive pe care le-a lansat în ultimii ani, așa că unul dintre modelele, Velvet 4G, primește acum update la Android 11.

LG Velvet 4G a fost lansat anul trecut

LG Velvet a fost lansat în variante 5G și 4G, iar modelul 4G este cel care primește acum actualizare la cea mai recentă versiune de Android. Telefoanele au fost lansate inițial cu Android 10 preinstalat, iar LG a lansat în ultimele câteva luni actualizări la Android 11 pentru variantele cu 5G.

Noul update pentru LG Velvet 4G nu face decât să aducă telefonul la zi cu modelul 5G la capitolul software. Acest update este disponibil momentan în Coreea de Sud și vine cu interfața LG UX 10, care beneficiază de noi elemente de design și noi funcționalități, majoritatea implementate cu ajutorul Android 11. Vorbim despre Chat Bubbles, care pot transforma aplicațiile de mesagerie în bule plutitoare, la fel ca Chat Heads de la Facebook Messenger, sau poți vedea istoricul notificărilor mai ușor. De altfel, aplicația de cameră primește Time Lapse nocturn, cât și capabilitatea nativă de a scana coduri QR.

Varianta 4G a lui LG Velvet a fost însă un produs ieșit din comun la momentul lansării. Modelul original, cu 5G, folosea chipset-ul mid-range Snapdragon 765 de la Qualcomm, cu modem integrat. Varianta 4G a apelat însă la chipset-ul Snapdragon 845, un model din gama high-end care era însă vechi de doi ani în momentul lansării telefonului.

LG a promis că va continua să lanseze actualizări pentru telefoanele sale chiar și după ce nu va mai produce unități hardware. Totuși, compania sud coreeană nu a avut niciodată o tradiție de a lansa actualizări rapid sau pe termen foarte lung, așa că probabil că modelele care încă au suport software nu vor mai primi foarte multe actualizări pe termen lung.

sursa: Slashgear