LG lucrează la un nou chipset proprietar: Nuclun 2

27.11.2015
LG lucrează la un nou chipset proprietar: Nuclun 2

LG lucrează la un nou procesor proprietar, pe care îl va lansa cel mai probabil odată cu noul său smartphone de top din 2016. Se pare că este vorba despre generaţia a doua a liniei de chipset-uri Nuclun, care a debutat în 2014 pe G3 Screen, o variantă de medie a seriei de anul trecut, care a rămas exclusivă Coreei de Sud.

Noul Nuclun 2 va aborda o arhitectură pe opt nuclee Cortex de la ARM. Patru dintre acestea vor fi Cortex-A72 la 2,1 GHz, iar restul Cortex-A53 la 1,5 GHz. Acestea vor fi realizate fie folosind procesul de manufacturare FinFET de 14nm de la Intel, fie pe cel de 16nm de la TSMC, asigurând temperaturi şi dimensiuni scăzute faţă de cipul de generaţie anterioară, realizat pe 28nm. Deşi primul Nuclun a fost un procesor limitat din punct de vedere al performanţei, LG va încerca să ofere o soluţie dedicată pentru smartphone-uri high-end.

Întrucât LG a lansat anul acesta două modele de top, G4 la începutul verii şi V10 în toamnă, nu este clar dacă primul smartphone cu Nuclun 2 va fi un eventual G5 sau un urmaş al modelului cu display secundar, probabil numit V20. Cert este că LG încearcă să abordeze o strategie pe care şi alţi producători de smartphone-uri precum Apple, Samsung şi Huawei au aplicat-o în trecut, încercând să controleze cât mai multe aspecte ale construcţiei de terminale proprii. Integrarea unui procesor proprietar poate oferi destule avantaje faţă de concurenţă, precum o legătură mai strânsă între hardware şi software, care aduce de la sine performanţă ridicată şi eficienţă sporită.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult