LG prezintă Optimus F5 şi Optimus F7, două terminale Android mid-range cu LTE

21.02.2013
LG prezintă Optimus F5 şi Optimus F7, două terminale Android mid-range cu LTE

Deşi Mobile World Congress 2013 încă nu a început, LG a dezvăluit deja actualizarea familiei de terminale Optimus L, şi a recidivat acum cu prezentarea celor două modele din gama Optimus F. Atacând sectorul mid-range, Optimus F5 şi Optimus F7 oferă ecrane mari, procesoare dual-core şi conectivitate LTE.

Cel mai mare membru al gamei este Optimus F7. Acesta va oferi un ecran cu diagonală de 4,7” cu panou True HD IPS şi rezoluţie de 1280 x 720 pixeli.  Terminalul va folosi o platformă hardware dual-core tactată la 1,5 GHz şi va oferi o memorie RAM cu o capacitate de 2 GB, stocare internă de 8 GB, slot MicroSD, cameră foto cu senzor de 8 MP şi cameră frontală de 1,3 MP. Carcasa, care are dimensiuni de 131.7 x 68.2 x 9.6mm, va ascunde o baterie cu o capacitate de 2540 mAh.

Cei care doresc un model mai compact vor putea opta pentru Optimus F5, acesta urmând să ofere un ecran IPS de 4,3” şi rezoluţie de 960 x 540 pixeli într-o carcasă cu dimensiuni de 126.0 x 64.5 x 9.3mm. Cu specificaţii inferioare, Optimus F5 va folosi un procesor dual-core tactat la 1,2 GHz, o memorie RAM cu o capacitate de 1 GB, 8 GB de stocare internă, slot MicroSD, cameră foto de 8MP, cameră frontală de 1,3 MP şi o baterie cu o capacitate de 2150 mAh.

Ambele terminale vor rula Android 4.1.2, la care se adaugă particularizările specifice ale producătorului. Acestea includ QSlide, care permite rularea a două aplicaţii full-screen în paralel, Live Zoom, QTranslator şi QuickMemo.

Optimus F5 va ajunge în Europa în trimestrul doi al acestui an, în timp ce Optimus F7 va avea o disponibilitate mai redusă şi va fi lansat ulterior. Preţurile sunt necunoscute în acest moment.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News