LG U1 – design atrăgător şi Android 4.0

02.11.2011
LG U1 – design atrăgător şi Android 4.0

LG U1, sau Optimus U1, ar putea fi primul smartphone cu Android 4.0 din oferta companiei.

Noul model va fi lansat la începutul anului viitor echipat cu o cameră foto de 8 MP, însoţită de blitz LED şi capabilă de captură video la rezoluţie 1080p. LG U1 promite astfel un hardware puternic, dar se laudă cu construcţie suplă, raportul dintre dimensiunea ecranului şi grosimea carcasei fiind de-a dreptul impresionant.

LG Optimus U1

Din păcate pentru moment imaginile de prezentare sunt singurele dovezi concrete pentru existenţa lui Optimus U1. Specificaţiile exacte nu sunt cunoscute, însă din imagini reiese prezenţa unui singur buton fizic şi alte două capacitive, poziţionate sub ecranul generos dimensionat. Deasupra putem observa conectorul pentru căşti şi butonul pentru blocarea ecranului, iar în lateral avem o clapetă pentru volum.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News