LG V20, înlocuitorul modelul V10 de anul trecut, va fi primul smartphone non-Nexus livrat cu sistemul Android 7.0

01.08.2016
LG V20, înlocuitorul modelul V10 de anul trecut, va fi primul smartphone non-Nexus livrat cu sistemul Android 7.0

Cunoscută mai întâi din zvonuri, existenţa unui succesor pentru modelul LG V10 de anul trecut o fost confirmată de LG, reprezentanţii companiei sud-coreene fixând chiar şi un calendar de lansare.

Diferenţiat de contemporanul LG G4 prin prezenţa unui ecran secundar ceva mai mic, folosit la afişarea mesajelor de notificare şi alte informaţii atunci când ecranul principal este oprit, LG V10 va avea curând un succesor. Noul LG V20 este aşteptat să păstreze configuraţia cu două ecrane, primind însă dotări superioare, cum ar fi sistemul dual-camera introdus de modelul LG G5.

LG V10 va avea un succesor

Din puţinele informaţii cunoscute cu certitudine, aflăm că noul smartphone va fi livrat direct cu versiunea Android 7.0 Nougat, devenind astfel primul telefon non-Nexus care să facă saltul dincolo de ediţia Android 6.x.

Cât despre dotările pregătite la partea de hardware, reprezentanţii companiei nu au dezvăluit nimic concret, spunând doar că LG V20 va „stabili noi standarde la gama de telefoane premium” mulţumită „capabilităţilor sale multimedia”.

Menţionat în buletinul de câştiguri pentru intervalul Q2 – 2016 al companiei sud-coreene, LG V20 va fi dezvăluit oficial în cursul acestui trimestru, însă data aleasă nu a fost comunicată.

LG V10, phablet-ul cu două display-uri, disponibil acum şi în România

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult