Meizu m3 note: preţ mic, specificaţii mid-range şi design familiar

08.04.2016
Meizu m3 note: preţ mic, specificaţii mid-range şi design familiar

Meizu a lansat noul său phablet m3 note, pe care îl aduce în mod oficial şi în Europa. În ciuda designului familiar, asemănător cu cel al altor dispozitive de pe piaţă, acest smartphone pare să integreze hardware de medie la un preţ de buget. Acesta moşteneşte câteva caracteristici de la modelul PRO 5 de anul trecut şi vine cu puţin inainte de anunţul mult aşteptat de fanii companiei al lui PRO 6.

Este destul de clar că m3 note seamănă foarte mult cu un iPhone 6 Plus din partea din faţă şi cu seria HTC One din spate. Pe partea din faţă, telefonul este acoperit de un panou din sticlă, care vine cu un singur buton fizic în partea de jos. În partea de sus au fost poziţionate de o parte şi de alta a difuzorului senzorul de proximitate şi camera foto frontală, iar pe spate central găsim o cameră foto încadrată într-un cerc negru (care nu iese în relief) şi un blitz dual-tone.

În termeni hardware, telefonul vine cu un display IPS de 5,5” cu rezoluţie Full HD ( 1920 x 1080 pixeli), 2 sau 3 GB memorie RAM, în funcţie de configuraţie şi 16 sau 32 GB spaţiu de stocare. Procesorul este un MediaTek Helio P10, cu patru nuclee Cortex A53 la 1,8 GHz şi patru nuclee Cortex A53 la 1,0 GHz, o configuraţie puţin mai modestă decât alte smartphone-uri echipate cu acest chipset (2GHz + 1,1 GHz). Camera foto principală captează imagini statice la 13 megapixeli şi filmează la rezoluţie Full HD cu 30 de cadre pe secundă, iar cea frontală oferă selfie-uri la rezoluţie de 5 megapixeli. Meizu m3 note vine cu configuraţie dual-SIM pentru cartele şi suport pentru card microSD, acumulator de 4.100 mAh şi Android 5.1 cu interfaţa proprietară Flyme 5.1.

Telefonul este lansat în China la un preţ echivalent cu 125 de dolari pentru configuraţia standard cu 2 GB RAM şi 16 GB stocare şi 155 dolari pentru cea superioară cu 3 GB RAM şi 32 GB stocare. Meizo m3 note va fi lansat şi în Europa, India, Rusia, Asia şi America de Sud în curând, însă nu au fost comunicate încă preţurile pentru aceste regiuni.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult