Meizu se întoarce pe piața de dispozitive flagship cu Meizu 20

23.12.2022

Meizu era cândva unul dintre producătorii promițători de smartphone-uri din China. Compania dezvolta telefoane cu specificații comparabile cu cele ale concurenților, iar, din când în când, prezenta și câte o inovație, precum telefonul fără port-uri fizice. Recent, compania a fost achiziționată de Geely, producătorul de mașini care deține și Volvo, iar acum pare să pregătească o revenire în piață, cu un nou model flagship: Meizu 20.

Meizu 20 va fi lansat oficial abia la primăvară

Meizu 20 nu a fost încă prezentat oficial, însă compania a confirmat existența sa prin intermediul unui clip de promovare. Este mai degrabă genul de teaser de concept, care pregătește publicul de o lansare grandioasă.

Ce putem vedea în acest teaser este însă faptul că Meizu 20 va fi un telefon extrem de curbat, cu un ecran care se prelinge pe margini. De asemenea, s-ar putea ca acesta să nu aibă margini negre aparente deloc pe partea din față, și probabil nici nu va integra un decupaj pentru cameră. Deja camerele sub ecran nu mai sunt ceva nou, dar puțini producători le adoptă pe telefoane flagship, din cauza calității slabe a capturilor.

Știam deja că Meizu lucrează la un telefon nou, întrucât acesta a fost deja listat pe GeekBench, echipat chiar cu un chipset de top: Snapdragon 8 Gen 2. Se pare însă că va trebui să mai așteptăm până când vom afla detaliile complete despre acesta. Lansarea este programată abia pentru primăvara anului viitor.

Rămâne de văzut și dacă Geely va împinge telefoanele Meizu pentru o integrare mai bună cu mașinile grupului, precum Volvo și Polestar. Acestea deja rulează Android Automotive, deci există o bază pe care să creeze o legătură mai strânsă între smartphone și mașină.

sursa: GSM Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult