Motorola lansează G82 5G, un telefon Moto G relativ ieftin, cu ecran OLED și 5G

13.05.2022
Motorola lansează G82 5G, un telefon Moto G relativ ieftin, cu ecran OLED și 5G

Motorola prezintă Moto G82 5G, un nou model din seria Moto G, alternativă pentru alte smartphone-uri de buget, precum Redmi Note 11 Pro 5G.

Moto G82 5G G vine cu chipsetul Snapdragon 695 (două nuclee la 2.2GHz + șase nuclee la 1.7GHz) și va fi disponibil în trei variante de echipare: 4GB/128GB, 6GB/128GB și 8GB/128GB. Încadrat la gama mid-range superioară, Moto G82 dispune de un ecran pOLED la 120Hz, cu rezoluție Full HD+ întinsă pe o diagonală de 6.6 inch. Telefonul oferă un raport ecran-carcasă de 88%, ușor sub media altor modele echipate cu tehnologie OLED.

Aranjamentul foto este împărțit între un sistem triple-camera cu senzor principal de 50MP și stabilizare OIS, respectiv camera frontală de 16MP. Pe spatele telefonului mai găsim o cameră ultrawide de 8MP și cameră macro de 2MP.

Configurația este susținută cu un acumulator de 5000 mAh, capabil de încărcare rapidă până la puterea de 30W (0-100% baterie în aproximativ o oră).

Lista dotărilor este completată cu conectivitate 5G, ieșire pentru căști de tip jack 3.5 mm și senzor de amprentă/tastă Power montat pe rama laterală. Carcasa finisată cu plastic la partea din spate dispune de certificare IP52, pentru protecție la apă și praf. Telefonul este livrat cu Android 12 preinstalat.

Motorola Moto G82 5G va fi disponibil online și în magazinele partenerilor, Altex, eMAG și Flanco, la prețul recomandat de 1599 lei.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult