Motorola lansează Razr, primul său telefon pliabil. Specificaţii, preţ şi data de lansare

14.11.2019
Motorola lansează Razr, primul său telefon pliabil. Specificaţii, preţ şi data de lansare

Motorola Razr nu mai este doar un zvon sau un concept. Primul telefon pliabil de la Motorola şi al treilea lansat pe piaţă a fost anunţat în mod oficial în cadrul unui eveniment care a avut loc la Los Angeles. Acesta este primul model de telefon pliabil care poate fi folosit asemeni unui dispozitiv mobil obişnuit, dar care se poate plia pentru a ocupa mai puţin spaţiu în buzunar. De asemenea, acest model are specificaţii de smartphone obişnuit de medie, însă preţul este în continuare foarte mare.

Motorola Razr – design şi ecran pliabil

Motorola a preferat să aducă un nume şi un design foarte popular înapoi pe piaţă sub forma lui Razr în loc să reinventeze roata, cum au făcut celelalte companii care au anunţat deja telefoane cu ecrane pliabile. Astfel, avem de a face cu un ecran OLED pliabil de 6,2” cu raport de aspect 21:9 şi o rezoluţie „ciudată” de 2.142 x 876 pixeli. Aceasta este aceeaşi rezoluţie de pe iPhone XR şi 11, dar mărită pe verticală. La exterior mai există un ecran secundar pentru notificări şi acţiuni rapide de 2,7”, care afişează o rezoluţie de 800 x 600 în format 4:3.

Ecranul pliabil este acoperit cu o peliculă de plastic, însă aceasta nu este atât de fragilă pe cât ne-am fi aşteptat. Motorola spune că utilizatorii vor putea să folosească telefonul în mod normal, fără reguli de genul celor pe care le-am văzut pe Galaxy Fold de la Samsung. De altfel, pe acest ecran nu se poate vedea atât de pronunţat o cută în zona îndoirii, iar balamaua pare să fie rezistentă.

Telefonul păstrează design-ul clasic Razr de acum 15 ani, oferind o „bărbie” mare în partea de jos, aici fiind integrate multe dintre componente cât şi un senzor de amprentă. Capacul din spate este texturat pentru a oferi o prindere mai bună, iar întregul telefon este rezistent la stropi de apă, ceva ce niciun alt telefon pliabil oferă.

Motorola Razr – specificaţii hardware

La interior, Motorola Razr vine echipat cu un chipset mid-range Snapdragon 710, un model lansat în urmă cu vreo doi ani, dar care încă poate să ofere o experienţă de utilizare bună, mai ales când luăm în calcul rezoluţia mică a ecranului. Acesta este alăturat unui modul de 6 GB RAM şi 128 GB stocare internă dar şi unui acumulator de 2.510 mAh, mic în comparaţie cu telefoanele din prezent. Acesta se încarcă rapid la 15W cu adaptorul din pachet.

La capitolul foto însă, Motorola Razr nu este tocmai la standardele actuale. Avem de a face cu o cameră principală de 16 megapixeli f/1.7 care beneficiază doar de stabilizare electronică (senzor SONY IMX519) şi o cameră frontală de 5 megapixeli f/2.0 integrată în decupajul din ecranul principal din partea de sus. Nu avem camere multiple, sau funcţii prea avansate pentru acestea, ci doar un Night mode. Probabil că spaţiul s-a dovedit a fi o problemă în construcţia acestui dispozitiv care se dovedeşte a fi foarte compact atunci când este pliat, iar camerele au avut de suferit.

Şi că tot vorbim de dimensiuni, acest model măsoară 72 mm în lăţime, 94 mm înălţime şi 14 mm în grosime atunci când este pliat şi 72 x 172 x 6,9 mm atunci când este deschis. Întregul dispozitiv cântăreşte 205 grame, fiind mai greu decât ne-am fi aşteptat la aceste dimensiuni, însă cu mult sub alte dispozitive pliabile deja disponibile.

  • Ecran pliabil: 6.2″ (2.142 x 876 pixeli) HD+, OLED
  • Ecran exterior: 2.7″ (800 x 600 pixeli)
  • Procesor: Snapdragon 710, octa-core la 2,2 GHz
  • RAM: 6 GB
  • Stocare internă: 128 GB
  • Slot microSD: nu
  • OS: Android 9.0
  • Dual SIM: nu
  • Cameră foto: 16 MP, f/1.7
  • Cameră frontală: 5 MP f/2.0
  • Acumulator: 2.510 mAh (încărcare rapidă la 15W)
  • Conectivitate: WiFi 802.11 b/g/n/ac, Bluetooth 5.0, GPS
  • Dimensiuni pliat: 72 x 94 x 14 mm
  • Dimensiuni deschis: 72 x 172 x 6,9 mm
  • Greutate: 205 g
  • Altele: senzor de amprentă, rezistenţă la stropi de apă, 

Motorola Razr – data de lansare şi preţ

Momentan, Motorola Razr a fost anunţat doar pentru piaţa din Statele Unite ale Americii. Acesta va fi disponibile exclusiv prin intermediul operatorului Verizon de acolo şi va costa 1.500 de dolari. Având în vedere că este cu doar 500 de dolari mai ieftin decât Galaxy Fold, ne aşteptam la mai puţine compromisuri pe partea hardware. Totuşi, design-ul şi uşurinţa în utilizare vor fi cu siguranţă apreciate de către cei interesaţi, în special de către cei care au avut un Motorola RAZR din generaţiile originale şi vor să se întoarcă la un telefon pe un format „clamshell”.

Telefonul va fi disponibil pentru pre-comandă începând de pe 26 decembrie, în timp ce lansarea oficială este stabilită pentru 9 ianuarie. O lansare în Europa este de asemenea aşteptată, probabil la scurt timp după lansarea oficială din SUA.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult