Motorola Razr 40 Ultra va integra un ecran imens la exterior, cu decupaje în jurul camerelor. FOTO

27.04.2023
Motorola Razr 40 Ultra va integra un ecran imens la exterior, cu decupaje în jurul camerelor. FOTO

Motorola a promis deja că va avea cel mai mare ecran exterior de pe un telefon pe format „Flip” de până acum, iar informațiile neoficiale ar sugera un panel care acoperă întregul capac frontal al lui razr 2023/Razr 40 Ultra. Noi leak-uri, de data aceasta din partea lui Evan Blass, unul dintre cei mai vechi „leakeri” din zona de smartphone-uri, demonstrează cum va arăta noul telefon și cât de mare este de fapt ecranul. Se pare că scurgerile inițiale de informații erau corecte, fiind vorba despre un ecran cu decupaje extreme.

Cele mai noi imagini cu Razr 40 Ultra dezvăluie un ecran exterior impresionant

Acesta ar fi primul ecran din piață cu un decupaj pentru toate cele trei elemente de pe exterior. Vorbim despre cele două camere foto, cât și pentru blitz. Cel mai probabil, acest ecran va fi foarte scump de produs, întrucât necesită trei decupaje separate, fiind vizibili pixeli activi între fiecare element în parte.

Desigur, aceste imagini ar putea fi doar modele 3D realizate pe baza unor planuri oficiale, sau imagini interne de la Motorola care prezintă conceptul pe baza căruia va fi construit dispozitivul final. Cert este că Motorola pregătește un telefon impresionant din punct de vedere al design-ului, care să ofere ceva ce nu are niciun alt producător în acest segment de piață.

Deși până acum dispozitivul a fost numit razr 2023, după ce modelul anterior a fost lansat drept „razr 2022”, Evan Blass numește acest nou telefon „Motorola Razr 40 Ultra”. Acest nume nu este tocmai nou, întrucât GeekBench a folosit deja acest nume pentru o listare a unor teste realizate cu acest dispozitiv.

Ecranul exterior va măsura 3,5” în diagonală și ar putea intra în contrast cu Razr Lite, un alt model care este așteptat alături de noul flagship. Acela este așeptat însă doar cu un ecran mic pentru ora exactă și notificări. Desigur, și prețul variantei Lite ar putea fi semnificativ mai mic.

Se pare însă că Motorola va avea concurență serioasă la capitolul ecran exterior în 2023. Modelul Galaxy Z Flip5 este așteptat de asemenea cu un ecran mare, dar în formă de „dosar”. Practic Samsung nu va decupa ecranul în jurul camerelor, dar va oferi în rest o suprafață similară. În prezent, Oppo Find N2 Flip deține recordul pentru cel mai mare ecran exterior de pe un telefon pe format clamshell, cu o diagonală de 3,26”.

sursa: The Verge

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult