Nokia 8900 îşi arată adevărata faţă

17.09.2007
Nokia 8900 îşi arată adevărata faţă

Nokia 8900 va fi noua navă amiral a finladezilor în segmentul exclusivist al telefoanelor fashion. Succesor al Nokia 8800 şi 8600 Luna, noul 8900 va trebui să facă faţă exigenţelor fanilor seriei 8×00, iar misiunea sa nu va fi deloc simplă.

După ce o mulţime de poze cu diverse versiuni de Nokia 8900 au circulat pe Internet în ultimul timp, a sosit timpul să aruncăm o privire asupra adevăratei feţe a viitorului Nokia 8900. Împrumutând din stilul predecesorilor săi, telefonul vine cu o carcasă elegantă, neagră, şi, se pare, teme speciale în genul celor utilizate de 8600 Luna.

Nokia 8900

La interior, ne aşteptăm la un sistem de operare S40, cunoscut pentru rapiditatea sa. Un ecran de calitate şi o cameră foto de 3,2 MPx nu ar trebui să lipsească nici ele. În plus, datorită micii camere video de pe faţa frontală, folosită pentru apeluri video, putem deduce că Nokia 8900 va fi un telefon 3G. Dar asta era deaseamenea de aşteptat.

Preţ, dată a apariţiei sau alte detalii nu sunt disponibile momentan, dar vom reveni de îndată ce vom şti mai multe.