Nokia anunță 2780 Flip, un telefon cu clapetă, cu ecran de 2,7″ și funcție Radio FM

04.11.2022
Nokia anunță 2780 Flip, un telefon cu clapetă, cu ecran de 2,7

Judecând după acest anunț, am putea presupune că ne aflăm undeva la începutul anilor 2000, când Nokia era liderul pieței și lansa telefoane chiar și pe format clamshell, cu ecrane color și funcție de radio FM. Dar în 2022, anunțul unui astfel de telefon este cel puțin neobișnuit. HMD Global, compania care controlează brandul Nokia pe piața de telefoane mobile, anunță noul Nokia 2780 Flip, un telefon parcă din trecut.

Nokia 2780 Flip este un feature phone puțin mai „răsărit”

Desigur, aceste telefoane pe „stil vechi” nu sunt o noutate pentru HMD Global. După debutul telefoanelor Nokia cu Android, HMD a reușit să atragă atenția cu modele „clasice” precum 3310, relansate în era modernă. Desigur, acest „hype” de pe internet a trecut, însă compania a continuat să lanseze astfel de telefoane.

Deși la exterior putem vedea că avem de a face cu un telefon „învechit”, la interior, acesta integrează componente relativ moderne. Avem un ecran de 2,7” la interior și unul de 1,7” la exterior, cu o cameră de 5 megapixeli cu focalizare fixă și un blitz LED. Telefonul integrează un chipset Qualcomm 215 (quad-core la 1,3 GHz) și beneficiază de un modem 4G la 150 Mbps și Wi-Fi 802.11n.

Cu 512 GB stocare internă și 4 GB RAM, acesta ar putea rula și o versiune de Android în varianta Go fără mari probleme, însă acesta este dezvoltat pe KaiOS 3.1. Astfel, în locul unui magazin bogat de aplicații, avem funcții interne limitate precum FM Radio, redare MP3 și WhatsApp, acces la YouTube, Maps și alte servicii într-o variantă limitată și introducere de text doar prin tastatura T9, fără una virtuală. De fapt, ecranul nu este unul tactil, așa că nu ar exista oricum alte variante.

Bateria de 1.450 mAh poate fi scoasă și înlocuită de utilizator, ceva ce nu am mai văzut pe smartphone-uri moderne de mulți ani. Telefonul se lansează la un preț de 90 de dolari în două variante: roșu și albastru.

sursa: GSM Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult