Nokia Lumia 920 şi Lumia 820. Care sunt cauzele impactului negativ

Nokia Lumia 920 şi Lumia 820. Care sunt cauzele impactului negativ

Pe o piaţă a smartphone-urilor dominată de Apple şi Samsung, Nokia încearcă din răsputeri să stea aproape de cei doi mari competitori. Anul acesta, până la începutul acestei luni, încercările au fost timide. Smartphone-urile Lumia (Nokia Lumia 900, Lumia 800, Lumia 610), deşi s-au vândut binişor (per total, cifra este estimată undeva la 11 milioane de unităţi), nu au redus pierderile financiare ale corporaţiei finlandeze. Cu noile Lumia 920 şi Lumia 820, dispozitive anunţate săptămâna aceasta, Nokia speră la mai mult. Are însă motive?

Estimările analiştilor şi investitorii privesc destul de rece către ele şi implicit către viitorul companiei, în vreme ce părerile pasionaţilor de dispozitive mobile sunt împărţite. Sigur, părerea unui individ care apreciază un smartphone ca realizare tehnică şi design este mai mult decât subiectivă. Iar dacă la aceste capitole Nokia Lumia 920 cel puţin are cu să se laude (fiind dotat cu tehnologia PureView lansată iniţial pe Nokia 808, dar şi cu încărcare wireless), pe partea de „logistică” există mari semne de întrebare.

Când spun „logistică”, mă refer desigur la disponibilitate. Nu se ştie când vor ajunge aceste dispozitive pe piaţă. Într-un articol cu titlul ”Ce ar trebui să înveţe restul producătorilor de la Apple„, unul dintre puncte sublinia promptitudinea cu care Apple satisface „poftele” clienţilor. Din 2007 încoace, în cel mult o săptămână de la lansare cei care şi-au precomandat iPhone au şi pus mâna pe el.

Nokia nu doar că nu a dovedit această promptitudine, dar nici nu a specificat o dată exactă a disponibilităţii produselor. Conform comunicatului de presă, ar trebui să apară spre sfârşitul anului pe pieţele selectate.

Analiştii preconizează că smartphone-urile Lumia 920 şi Lumia 820 vor apărea pe piaţă cel mai devreme în noiembrie anul acesta.

Al doilea aspect care generează critici este preţul învăluit în mister. Experienţa din trecut nu este una tocmai plăcută, la lansarea Nokia 808 PureView, am rămas surprinşi de preţul piperat al smartphone-ului cu Symbian (peste 600 de Euro). Aşadar, să se fi temut Nokia de o nouă reacţie negativă cauzată de preţuri? Cert este că Lumia 920 va fi un dispozitiv scump, el reprezentând acum cel mai performant smartphone Nokia.

Dar nu partea de procesare este cea care ridică ştacheta, ci ecranul care promite să fie unul de top (4.5 inch, 1280 x 720 pixeli, AMOLED PureMotion), camera de 8 MP cu tehnologie PureView şi încărcarea wireless. Bateria de 2000 mAh promite o autonomie ridicată, însă face din Lumia 920 un dispozitiv greoi ce cântăreşte nu mai puţin de 185 de grame.

Nokia Lumia 820

Preţul va fi apropiat de cel al iPhone-ului din generaţia a VI-a, al cărui anunţ oficial va avea loc pe 12 septembrie. Probabil că Nokia aşteaptă să vadă ce face Apple, urmând să ajusteze apoi strategic costul.

Lumia 820 ar trebui să fie mai accesibil, el având un ecran mai modest (4.3 inch şi 800 x 480 pixeli rezoluţie), în vreme ce camera implementată nu foloseşte tehnologia PureView. Are totuşi lentile Carl Zeiss cu o diafragmă luminoasă (F2.2) şi un senzor de 8 MP, capabil de înregistrări video la rezoluţie Full HD (1920 x 1080 pixeli).

Aceste două necunoscute (preţul şi disponibilitatea) sunt cauzele principale care generează reacţii negative. Investitorii nu sunt deloc încântaţi, lucru ce se reflectă în procente: acţiunile companiei finlandeze au scăzut cu aproximativ 18% la o zi după anunţul noilor smartphone-uri Lumia.

Între timp, Nokia a decis să ieftinească vechile dispozitive Lumia (preţul unui Nokia Lumia 800 a scăzut cu aproximativ 15%), sperând astfel să crească volumul de vânzări.

Există o probleme şi cu înţelegerile dintre Nokia şi operatorii de telefonie. Aceştia pare că nu sunt atât de interesaţi să aducă în oferte prea multe dispozitive Lumia precum sunt interesaţi de viitorul iPhone 5 sau actualul Samsung Galaxy S III care se vinde foarte bine (sud-coreenii tocmai au anunţat că au vândut 20 de mil. de astfel de dispozitive în primele 100 de zile de la lansare).

Nokia Lumia 920

Nu în ultimul rând, există o reticenţă cu privire la sistemul de operare Windows Phone 8. În principiu, are la bază interfaţa Metro pe care o puteţi testa înstalând Windows 8 RC, dar problema nu ţine de interfaţă ci de aplicaţiile disponibile. Ca număr de aplicaţii şi rating, Windows Marketplace nu poate rivaliza momentan cu Google Play Store şi App Store.

În altă ordine de idei, WP8 aduce îmbunătăţiri majore faţă de versiunile 7.x, cele mai importante fiind suportul pentru display-uri HD, procesoare dual core şi quad core, suportul pentru carduri externe, suport NFC şi suport nativ pentru serviciile VoIP (ex: Skype).

Dacă Nokia Lumia 920 şi Lumia 820 vor reprezenta un succes, rămâne să ne convingem cel mai probabil la începutul anului viitor.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News