Nokia pregăteşte un eveniment de lansare săptămâna viitoare. Ar putea fi pentru Nokia 8.2

25.11.2019
Nokia pregăteşte un eveniment de lansare săptămâna viitoare. Ar putea fi pentru Nokia 8.2

a:1:{i:1;a:2:{s:8:”subtitle”;s:0:””;s:7:”details”;s:4576:”

Majoritatea smartphone-urilor importante din 2019 sunt deja pe piaţă, însă anumite companii, mai „întârziate”, sau care nu au vrut să se apropie prea mult de alte dispozitive cu greutate mai mare în presă, încă pregătesc evenimente de prezentare. HMD Global, de exemplu, tocmai a anunţat un eveniment de prezentare pentru un nou „membru al familiei Nokia”, care va fi anunţat săptămâna viitoare, pe 5 decembrie.

O lansare în decembrie nu este tocmai necaracteristică pentru HMD Global. Anul trecut, compania a anunţat şi lansat modelul Nokia 8.1 tot pe 5 decembrie, un smartphone mid-range premium care a ţinut locul unui flagship în oferta sa până la lansarea modelului Nokia 9 PureView. Acum că PureView s-a dovedit a fi un eşec, atât din punctul de vedere al vânzărilor, cât şi al performanţei (în special la capitolul fotografie, în ciuda prezenţei a cinci camere), compania probabil că încearcă să aducă pe piaţă un nou model din gama superioară.

Nokia 8.2 este aşteptat cu un nou chipset de la Qualcomm, modelul 735, care ar putea fi compatibil inclusiv cu noua tehnologie telecom 5G. Modelul pe care HMD l-ar putea anunţa în cadrul unui eveniment din 2019 ar putea fi însă lipsit de o astfel de variantă (Qualcomm nu a anunţat încă Snapdragon 735 în  mod oficial). Astfel, Nokia 8.2 ar putea fi un simplu smartphone mid-range cu finisaje premium şi preţ atrăgător, care va concura pe piaţă cu dispozitive precum Huawei Nova 5T sau Motorola One Zoom.

Desigur, există şi posibilitatea lansării unor modele mai modeste, precum Nokia 5.2, care încă nu şi-a făcut apariţia într-o manieră oficială, sau chiar a modelului entry-level Nokia 2.3, care este aşteptat cu upgrade-uri minore faţă de 2.2.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult