OnePlus 10 Pro: lista parțială de specificații hardware și noi imagini cu telefonul

24.11.2021
OnePlus 10 Pro: lista parțială de specificații hardware și noi imagini cu telefonul

OnePlus 10 Pro, următorul flagship al brandului chinez care a fost acum integrat în cadrul companiei Oppo, urmează să fie anunțat cândva spre începutul anului 2022. În ultima perioadă, informațiile despre acest model au început să apară online pe căi neoficiale, având acum o idee destul de bună despre aspectul exterior al telefonului. 91mobiles, cei care au lansat și acele imagini inițial, a publicat acum și o listă de specificații hardware ale telefonului, care par să continue tradiția din anii precedenți.

OnePlus 10 Pro va beneficia de hardware de top, așa cum era de așteptat

Vorbim despre un smartphone high-end din toate punctele de vedere, competitiv în piață cu toate celelalte smartphone-uri de top ale altor branduri.

OnePlus 10 Pro va folosi, așa cum ne așteptam, un chipset Snapdragon 8 Gen1, prima generație din noua serie de chipset-uri high-end de la Qualcomm, și primul care va beneficia de un nou design intern, cu un nucleu bazat pe Cortex-X2, bazat pe ARMv9 și construcție pe 4nm.

Restul de specificații, însă, sunt așa cum erau și anul trecut. Vorbim despre un ecran de 6,7” cu rezoluție QHD+ și refresh rate la 120 Hz, 8 sau 12 GB memorie RAM, 128 sau 256 GB stocare internă pe format UFS 3.1 și o baterie de 5.000 mAh. De asemenea, telefonul va fi rezistent la apă la standardul IP68, la fel ca modelele anterioare. Camerele vor fi trei la număr pe partea din spate, cu senzori de 48, 50, respectiv 8 megapixeli. Probabil că este vorba despre un format wide de 48 megapixeli, ultra-wide de 50 și zoom 3,3x de 8 megapixeli.  Camera frontală este bazată pe un senzor de 32 megapixeli.

În ciuda unui design ușor modificat pe partea din spate și unui procesor mai performant, noul OnePlus 10 Pro nu pare că va reprezenta un upgrade major față de modelul de anul trecut.

Specificații OnePlus 10 Pro

  • Ecran: 6.7″, QHD+ OLED, 120Hz
  • Chipset: Snapdragon 8 Gen1 CPU
  • RAM: 8GB/12GB LPDDR5
  • Stocare: 128GB/256GB UFS 3.1
  • Rezistență la apă: IP68
  • Camera principală: 48MP wide + 50MP ultra-wide + 8MP zoom 3.3x
  • Camera frontală: 32MP
  • Baterie: 5000mAh battery

sursa: 91mobiles

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult