OnePlus 5 cu dual-camera apare într-o fotografie neoficială. Modelul final ar putea fi diferit

18.05.2017
OnePlus 5 cu dual-camera apare într-o fotografie neoficială. Modelul final ar putea fi diferit

Ne apropiem de momentul în care OnePlus va anunţa noul său „flagship killer”, modelul OnePlus 5, însă momentan zvonurile sunt contradictorii cu referire la camera foto pe care telefonul o va integra. Unele voci spun că va veni cu o cameră standard, cu un singur senzor pe partea din spate, în timp ce altele sugerează că vom avea de a face cu un sistem dual-camera, similar cu ce am întâlnit în ultima perioadă pe modelele high-end. Cea mai nouă imagine cu telefonul prezintă cea de-a doua situaţie, însă suntem departe de o confirmare oficială.

OnePlus 5 a apărut într-o nouă imagine spion, în care putem vedea spatele dispozitivului în toată splendoarea sa. Capacul metalic nu pare să fie foarte diferit faţă de cel al lui OnePlus 3/3T, păstrând forma şi dimensiunile modelului precedent, diferenţa majoră fiind camera foto dublă, cu doi senzori şi două obiective, amplasată pe centru în partea de sus. Sub acesta găsim un blitz dual-tone şi în părţile de sus şi jos vedem deja „clasicele” dungi negre pentru antenele radio.

În ciuda faptului că imaginea pare să fie reală, informaţiile disponibile în acest moment sugerează că OnePlus 5 nu va folosi această cameră, modelul fotografiat fiind doar un prototip. Conform aceloraşi surse, versiunea finală va beneficia însă de un sistem dual-camera pe partea din faţă şi va veni cu un design cu ramă mai subţire în jurul ecranului.

Alte specificaţii hardware zvonite sunt chipset-ul Snapdragon 835 de la Qualcomm, 6 GB memorie RAM şi integrarea unui senzor de amprentă pe partea din faţă, sub display, sau un senzor care va fi ascuns în ecran, ceea ce Samsung nu a reuşit să facă pentru Galaxy S8 şi ceea ce Apple doreşte să integreze în următorul iPhone 8.

Lansarea este aşteptată în această vară, fie spre finalul lunii iunie, fie la începutul lunii iulie.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult