OnePlus 6T: data de lansare a fost anunţată

08.10.2018
OnePlus 6T: data de lansare a fost anunţată

Compnia OnePlus nu obişnuieşte să ascundă prea multe secrete despre dispozitivele sale, iar noul OnePlus 6T nu este o excepţie. În ciuda faptului că telefonul nu a fost prezentat în mod oficial, CEO-ul companiei, Carl Pei, a vorbit în repetate rânduri despre acesta, confirmând multe dintre noutăţile pe care le va oferi. Ce nu ştiam însă până acum era data de lansare oficială, care a fost în sfârşit confirmată.

Pe data de 30 octombrie, OnePlus va organiza evenimentul „Unlock the Speed”, unde va vorbi pe larg despre OnePlus 6T şi despre tot ceea ce are de oferit noul dispozitiv. Acesta va fi realizat în jurul platformei OnePlus 6, diferenţa majoră fiind faptul că senzorul de amprentă se mută de pe spate pe partea din faţă, sub display, asemeni altor smartphone-uri din ultimele câteva luni de la producători din China.

Alte diferenţe relativ minore vor fi display-ul, care beneficiază de un decupaj mai mic, în partea de sus, în formă de picătură de apă, cât şi decizia de a renunţa la jack-ul audio pentru căşti, în favoarea unui acumulator mai mare. În rest, sunt aşteptate caracteristici similare, cu ecran Full HD+ OLED de 6,2”, chipset Snpdragon 845 şi configuraţii cu 6 sau 8 GB memorie RAM.

Evenimentul de prezentare de la sfârşitul lunii va fi organizat în New York, oraş în care mai multe companii au decis în ultima perioadă să îşi prezinte noutăţile (Google va susţine evenimentul de lansare Pixel 3 tot în New York). Cu siguranţă, asemeni altor lansări de la OnePlus şi cea dedicată noului OnePlus 6T va fi transmisă live pe interent prin intermediul YouTube sau Facebook.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult