OnePlus 8T ar putea fi lansat fără o variantă „Pro”

08.09.2020
OnePlus 8T ar putea fi lansat fără o variantă „Pro”

Anul trecut, OnePlus a schimbat complet strategia de lansare și a oferit pe lângă un model OnePlus 7 și o variantă „Pro”, echipată cu un hardware și mai performant, dar în special cu un ecran mai mare și cu un refresh rate de 90 Hz. Acesta era unul dintre cele mai rapide ecrane la momentul respectiv, și totodată unul cu rezoluție QHD, ceva ce nici măcar Samsung, producătorul acestor paneluri, nu a oferit pe modelele S20 și Note20. Anul acesta, compania a repetat strategia cu OnePlus 8 și 8 Pro, dar în toamnă, modelul OnePlus 8T ar putea rămâne singur.

OnePlus 8T Pro ar putea fi scos din planurile de lansare din această toamnă

Conform unui mesaj „criptic”, al unui leaker de pe Twitter, telefonul „Kebab2”, numele de cod al lui OnePlus 8T, nu va mai fi lansat în această toamnă. Kebab și Kebabb au fost numele folosite de către OnePlus în dezvoltare, iar Max J., a folosit numele „Kebab2” pentru că este mai ușor de înțeles de către cei care ar putea citi mesajul.

Se pare însă că OnePlus 8T nu va fi însă un model care să facă compromisuri. „Never Settle” a fost dintotdeauna motto-ul OnePlus, iar cu modelele OnePlus 8 și 8 Pro, compania a demonstrat că poate să stea la aceeași masă cu producătorii de top precum Samsung, Huawei sau Apple, oferind aceleași caracteristici de top, la prețuri puțin mai mici. Fanii însă nu au apreciat la fel de mult creșterea prețului față de generațiile precedente, fiind obișnuiți mai degrabă cu specificații similare cu cele ale telefoanelor de top, la jumătate din cost.

Modelul OnePlus 8T este așteptat cu un ecran la 120 Hz, însă fără o cameră cu zoom. Rezistența la apă la standardul IP68 și încărcarea wireless sunt dea asemenea necunoscute momentan. OnePlus 8 nu avea aceste capabilități, însă modelul Pro le includea pe toate.

Compania își regândește strategia de piață

Între timp, OnePlus a anunțat și modelul mid-range OnePlus Nord și se pare că pregătește cel puțin două dispozitive mobile mai ieftine: Clover și Lemonade, cu specificații hardware scăzute și prețuri de sub 200 de dolari.

Lansarea unui singur model OnePlus 8T high-end la un preț mai mic ar putea fi însă benefică pentru companie, care ar putea să atragă înapoi clienții care au sărit peste seria OnePlus 8 din cauza prețului.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult