OnePlus începe livrările pentru modelul OnePlus 3T, versiunea îmbunătăţită a originalului OnePlus 3

25.11.2016
OnePlus începe livrările pentru modelul OnePlus 3T, versiunea îmbunătăţită a originalului OnePlus 3

Oferind un chipset mai rapid cu 10% decât cel livrat pe modelul anterior şi performanţe foto superioare, OnePlus 3T este disponibil acum şi pentru piaţa europeană, livrările începând din data de 28 noiembrie.

OnePlus 3T păstrază ecranul de 5,5” cu rezoluţie Full HD, însă înlocuieşte „vechiul” Snapdragon 820 de la Qualcomm cu varianta îmbunătăţită 821. Noul chipset cu frecvenţe crescute de funcţionare aduce performanţe mai mari cu aproximativ 10%, fiind totodată mai eficient din punct de vedere al consumului de energie. Memoria RAM rămâne la 6 GB, în timp ce o nouă variantă cu spaţiu de stocare de 128 GB a fost introdusă în ofertă.

Capacitatea acumulatorului creşte de la 3.000 mAh pe OnePlus 3 la 3.400 mAh pe noul 3T, ceea ce va asigura autonomie mai mare în utilizarea de zi cu zi. OnePlus 3T dispune şi de o versiune îmbunătăţită a funcţiei Dash Charge, care asigură o zi întreagă de utilizare după doar 30 de minute de încărcare.

Camera foto de 16 MP este secondată de o cameră frontală îmbunătăţită, bazată pe un senzor Samsung (modelul 3P8SP) cu rezoluţie 16 MP, cuplat unui obiectiv cu diafragmă f/2.0 şi focalizare prin detecţie de faţă.

Reţeta este completată cu un upgrade adus sistemului de operare OxygenOS, adus la versiunea 3.2.8. Disponibilă şi pentru originalul OnePlus 3, actualizarea introduce suport pentru modul de filmare 1080p/60fps, alături optimizări pentru funcţia de apeluri video şi compatibilitatea cu aplicaţia Snapchat.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult